Carmen Harra, despre legea karmei în cazul Adrianei Bahmuțeanu și a lui Silviu Prigoană: “Au avut o karmă total nerezolvată și se spune că mori așa cum ai trait!”
Scriitoarea a explicat ce înseamnă, de fapt, legea karmei.
În relațiile tumultuoase, cum ar fi cea dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, se poate vorbi despre existența unor datorii karmice, conform spuselor psihologului.
Carmen Harra: "Mereu vă vorbesc de legea karmei, legea numărul unu a spiritualității, legea numărul unu a universului, pentru că legea karmei se referă la acțiunile noastre și se referă la memoriile pe care noi continuăm să le
manifestăm. (…) Dar aplicăm legea karmei in cazul prietenei mele Adriana si a lui Prigoană, Dumnezeu să-l odihnească!, in sensul că legea karmei înseamnă repetarea acelorași situații. Deci, Adriana Bahmuteanu, draga de ea se căsătorește cu un bărbat căruia i-a murit nevasta si l-a lăsat cu doi băieți. A doua oară îl întâlnește pe George care este un bărbat căruia i-a murit nevasta si a rămas cu un băiat.
Deci, se repetă aceleași situații. Divorțăm o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, continuăm să facem aceleași lucruri si ne întrebăm oare de ce? Pentru că n-am găsit soluția să vindecăm și să rezolvăm relațiile karmice. (…) Conceptul ăsta de lume fizică, lumea matematică în care trăim, lumea timpului, ei nu erau foarte compatibili, deși toată lumea spunea cât de bine s-au înțeles, atât de bine s-au înțeles că s-au despărțit." Dar
singura care ii aduce lui Prigoană familie, pentru că este cifra 6, 6 însemnând familia, copiii, este, de fapt, Adriana. Ei însă au avut o karmă total nerezolvată și foarte interesant, se spune că mori așa cum ai trăit, si moartea lui Prigoană și toate problemele pe care el le-a avut denotă un singur lucru: Prigoană n-a fost în stare să se iubească pe el! A devenit compulsiv distructiv, afumat, a fost într-o situație tot timp conflictuală care l-a dus și la pierderea banilor mai mult de orice, care probabil că pe el l-a măcinat atât mult încât a făcut această
problemă cu inima care în timp s-a agravat și s-a ajuns unde s-a ajuns. Dar, să învățăm din cazurile astea pentru că aceste cazuri nu devin atât de mediatizate decât dacă ne reflectăm în ele. Dacă ne învață ceva, hai să învățăm din cazul ăsta! Să ne rezolvăm karmele cu oamenii din jurul nostru, conflictele pe care le avem. Să le atenuăm, să trăim în pace liniștit, să ne iubim pe noi.
Ce i-a lipsit lui Prigoană? Iubirea față de el, iubirea față de cei din jurul lui pe care nu i-a iertat! Nu i-a putut ierta niciodată și-a plecat in lumea dincolo, de dincolo fără să ierte și fără să rezolve karmele, chiar dacă el crede că a lăsat banii unde i-a lăsat și așa iată că lucrurile nu sunt chiar așa de simple."
Ce a mai precizat Carmen Harra despre averea lui Silviu Prigoană
Carmen Harra: "De fapt, eu personal nu cred că Prigoana a avut mare lucru, poate aproape nimic și moare neîmpăcat și de aici din nou, murim cum am trăit. Deci trăiți sănătos, trăiți adevărat, iubiți-vă pe voi, iubiți-vă, iertați-vă, iertați-i pe cei din jur, faceți pace cu voi. Dacă vreți să îmbătrâniți frumos dacă vreți să îmbătrâniți și să nu muriți tineri, vă dau și un sfat ca un om care am trecut prin viață.
Vă doresc tot binele din lume, nu lăsați nimic nerezolvat în viața voastră și înainte de toate învățați semnificația majoră a iubirii față de voi înșivă și de cei din jur! Vă iubesc și Doamne ajută!"
Carmen Harra, despre legea karmei în cazul Adrianei Bahmuțeanu și a lui Silviu Prigoană: “Au avut o karmă total nerezolvată și se spune că mori așa cum ai trait!”
Scriitoarea a explicat ce înseamnă, de fapt, legea karmei.
Cât de corect gramatical vorbește Monica Tatoiu? Ce spune femeia de afaceri despre anumite cuvinte. „Nici acum nu înțeleg. Era să ratez intrarea la liceu”
Diana Puiu21 noiembrie 2024Actualizat: 21 noiembrie 2024, 15:29