Fiecare persoană asistă cel puțin o dată la un eveniment foarte important, precum nunta și botezul. Cu toate că este un moment de relaxare, invitații ar trebui să respecte anumite reguli, ce țin de respect și decență.
În cadrul unei emisiuni, Virgil Mănescu, educator de etichetă, protocol și diplomație a oferit câteva recomandări referitoare la ținuta, dar și la comportamentul pe care trebuie să îl avem atunci când luăm parte la un astfel de eveniment.
Ținuta, un aspect de care trebuie să ținem cont
Citeste si: Cum aplicăm corect anticearcănul
Botezul și nunta sunt două mari evenimente din viața unui om. Aceste momente au loc într-o biserică, de aceea este esențial să avem o îmbrăcăminte adecvată. Cu toate că la botez sunt mai puține reguli de etichetă care trebuie urmate, față de nuntă, acestea nu dispar. Specialistul a subliniat faptul că, indiferent de eveniment, fie că asistăm la o nuntă sau la un botez, ținuta cu care ne prezentăm în biserică trebuie să fie una potrivită.
Eticheta și bunele maniere nu sunt despre noi, sunt despre cei de lângă noi, despre respectul pe care îl avem față de cel din fața noastră.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Ținuta ar trebui să fie una decentă, ce impune decență și respect atunci când intrăm într-un lăcaș de cult. Nu putem să intrăm cu rochia de petrecere, ce poate fi câteodată scurtă, câteodată decoltată și așa mai departe. La ceremonia botezului, în lăcașul de cult, poate participa oricine, este o invitație deschisă de data aceasta. Nu este o invitație scrisă, este o invitație deschisă pentru cei apropiați”, a declarat specialistul.
Care sunt cele mai potrivite cadouri
Indiferent că vorbim de o zi de naștere, nuntă, sau botez, trebuie să oferim un cadou. Acest subiect este unul destul de delicat, deoarece există multe cazuri în care invitații oferă cadouri nepotrivite.
„Petrecerea ar trebui să țină cont de anumite aspecte: în primul rând de locație, ținuta pe care o abordăm noi, cadourile pe care le oferim, pentru că de foarte multe ori ne trezim în ipostaza, mai ales când mergem la botez, să nu știm ce cadou oferim. Cele mai recomandate cadouri sunt cele ce pot trece de restul timpului: ramele foto de bună calitate, pandantivele-bijuterii, obiectele care pot trece testul timpului.
Citește și: De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat- stirilekanald.ro
Ce reguli trebuie să respectăm la o nuntă sau la un botez
Citeste si: Nunta de iarnă ți se pare o idee nebunească?- Top 4 argumente pro nunților în extrasezon
Indiferent de eveniment, există câteva reguli ce țin de etichetă, pe care invitații ar trebui să le respecte. Virgil Mănescu a declarat că o doamnă nu se descalță niciodată de pantofi, indiferent că a obosit să stea pe tocuri. De asemenea, un domn nu își va da sacoul jos niciodată, indiferent dacă îi este cald sau îi este mai comod fără acesta.
„De regulă, la restaurant, doamnele ar trebui să evite culoarea alb la rochii, pentru că albul este destinat exclusiv miresei, deoarece transmite puritate, dar și momentul festiv al zilei. Doamnele ar trebui să opteze pentru alte culori, la fel ca și domnii, ar trebui să evite purtarea smochingului sau al fracului, în unele cazuri, pentru că sunt este destinate mirelui. Pot opta pentru un costum la două rânduri de nasturi, sau un costum clasic, mai puțin dacă pe cartea de invitație este scris dress code-ul. Atunci, se va respecta întocmai descrierea de pe cartea de invitație.”, a declarat specialistul.