Vlăduța Lupău și Georgiana Lobonț s-au trezit în mijlocul unui scandal monstru, în urmă cu ceva timp, pe motiv de furt.
La acea vreme, Vlăduța Lupău și Georgiana Lobonț au fost implicate într-o ceartă controversată. Nicio persoană nu a putut înțelege motivul pentru care cele două artiste au ajuns să fie la cuțite, din moment ce erau prietene extrem de bune. Mai mult decât atât, copiii Georgianei Lobonț o au ca nașă de botez pe Vlăduța, ceea ce a creat o atmosferă destul de neplăcută.
Georgiana Lobonț, despre furtul de piese
Georgiana Lobonț a simțit să lămurească situația cu Vlăduța, în urmă cu mai mult timp. Vlăduța Lupău s-ar fi supărat în momentul în care ar fi avut două piese care se regăseau și în colajele finei sale, Georgiana. Cu toate astea, piesele propriu zise nu erau nici ale Georgianei, nici ale Vlăduței, ci a altor cântăreți celebri.
„Ea mi-a botezat copiii. Îmi vine să râd acum când aud. Mă deranjează. Mă doare că relația pe care am avut-o s-a stricat și a ajuns în acest prag de supărare și de dușmănie. În momentul când a lansat exact aceleași piese de care vorbeam și eu, m-a deranjat și m-a întristat. Ziceam că sigur e ceva premeditat să pic prost în fața oamenilor, dar mi-a trecut.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: „Am pus 12 kilograme.” Vlăduța Lupău, despre cum a slăbit după naștere
Totodată, Vlăduța Lupău a vrut să se apere, însă a vrut și să își ceară scuze pentru situația scandaloasă în care a fost implicată alături de Georgiana Lobonț. Însă, în mod indirect, îndrăgita cântăreață a aruncat câteva săgeți către fina ei.
„Îmi pare rău de toată țigănia care se întâmplă. Eu am pregătit acest colaj în urmă cu câteva luni. Și dânsul are licențele la melodii. Și eu am contractele plătite, cumpărate. Eu am pregătit totul cu mult timp înainte. Nu ai cum să chemi elicopterele, fachirii decât cu mult timp înainte. Eu din ce am văzut orchestrația, vioara nu erau puse. Mă atacă indirect întotdeauna. Cânt de la 4 ani și am fost băgată în scandaluri de un an de zile.
Dacă eu am avut niște piese pot să spun că alții au luat piese de la mine, dar nu atac pe nimeni. Dezamăgirile le avem fiecare, nu trebuie să le expunem public. Oamenii ăștia nu au avut tupeul sau buna creștere să mă sune în viața lor”, a spus Vlăduța Lupău.
Citește și: Ce imagini a postat Vlăduța Lupău cu fiul ei, Iair. Artista, primul Crăciun alături de micuț