Rețeta de cozonaci a Ilenei Sterp: „Împletesc cele două rulouri și pun cozonacul într-o tavă pe care am uns-o cu puțin unt.”

Rețeta de cozonaci  a Ilenei Sterp: „Împletesc cele două rulouri și pun cozonacul într-o tavă pe care am uns-o cu puțin unt.”
Rețeta de cozonaci a Ilenei Sterp: „Împletesc cele două rulouri și pun cozonacul într-o tavă pe care am uns-o cu puțin unt.”

Află din rândurile următoare cum să prepari cei mai gustoși cozonaci de Paște, după rețeta pregătită de Ileana Sterp.

Ileana Sterp este o gospodină în adevăratul sens al cuvântului, care pe lângă creșterea și educația celor doi copii ai săi, Damir și Carla, se ocupă și de treburile gospodărești din locuință, dar și de pregătirea celor mai gustoase preparate pentru ea și familia sa. Cum sărbătorile de Paște bat la ușă, bruneta a împărtășit cu urmăritorii săi din mediul online câteva rețete gustoase pentru masa de Paște.

Cozonacul este unul dintre preparatele care nu au cum să lipsească de la această sărbătoare. Ileana Sterp a pregătit o rețetă gustoasă și simplă pentru cei mai buni cozonaci. 

Rețeta de cozonaci de Paște a Ilenei Sterp

Citește și: Rețeta de pască cu aluat de pandișpan a Ilenei Sterp: „Se apropie sărbătorile Pascale și vreau să vă dau o idee de pască delicioasă.”

Citește și: Cozonac pentru Paște, rețeta pregătită de Geta Sterp. “Am o rețetă foarte simplă și tare delicioasă.”

Ingrediente:

Pentru aluat:

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

  • un kg de făină;
  • 550 ml de lapte călduț;
  • 250 g de zahăr;
  • 200 g de unt topit;
  • 15 g de drojdie uscata/40g de drojdie proaspătă;
  • 6 gălbenușuri;
  • esență de vanilie;
  • puțină sare.

Pentru umplutură:

  • 500 g de nucă măcinată;
  • 250 g de rahat;
  • 200 g de zahăr pudră;
  • 50 g de cacao;
  • 6 albușuri.

Mod de preparare: 

Ileana Sterp a explicat, pas cu pas, modul de preparare al rețetei. 

Încep prin a face aluatul și pun făina într-un bol, peste care torn laptele, drojdia, untul topit, zahărul, sarea, gălbenușurile și esența de vanilie.

Îl frământ aproximativ 10 minute (se poate și cu mâna), apoi îl acopăr și îl las la dospit aproximativ 40 de minute.

Între timp mă ocup de umplutură. Macin nuca pe care o pun într-un bol, peste care pun zahărul și cacaua.

Le amestec foarte bine și adaug și albușurile, apoi tai rahatul cubulețe.

Scot aluatul care a crescut frumos și îl împart în 4 părți egale. Încep să întind prima bucată peste care pun umplutura și rahatul, apoi rulez aluatul cat de strâns și fac la fel și cu a doua bucată.

Împletesc cele două rulouri și pun cozonacul într-o tavă pe care am uns-o cu puțin unt.

Procedez la fel și cu celălalt cozonac și pe fiecare îi ung cu gălbenuș deasupra.

Îi mai las 15 minute, apoi îi dau la cuptorul preîncălzit la 150 de grade pentru aproximativ o oră .”, a scris Ileana Sterp pe pagina sa de Instagram. 



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Rețeta de drob de miel a bunicii Gherghina de pe TikTok! „Atenție! Eu la drob nu fierb organele.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Virginia de la Casa iubirii, apariție de senzație în mediul online! Iată cum arăta concurenta în urmă cu patru ani, înainte de a recurge la mici intervenții estetice la nivelul feței

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies