Principalul aliment pe masa de Paște și totodată laitmotivul acestei sărbători este constituit de ouă, frumos vopsite și decorate de gospodine.
Rețete de Paște. Ouăle sunt una dintre principalele mâncăruri de pe masa de Paște, mai ales că reprezintă și laitmotivul acestei sărbători. Ciocnitul ouălor, consumatul lor și chiar și celebrele ouă de ciocolată pe care copiii trebuie să le caute prin casă/ curte, constituie doar câteva dintre tradițiile de Paște, din jurul acestui aliment esențial pentru organism.
Citeste si: Rețete de Paște. Iată cum să faci cei mai buni cozonaci! Te va invidia toată lumea! Rețetă cozonac
Fie că vorbim despre ouă de prepeliță, de găină sau de struț, tradiția spune că în Săptămâna Mare, Joi, gospodinele trebuie ă vopsească și să decoreze cât mai frumos aceste alimente. Există foarte multe modalități prin care putem colora ouăle pentru masa de Paște,însă cel mai la îndemână este vopseaua din comerț, pentru că procesul de vopsire este unul scurt și extrem de ușor. Totuși, dacă nu vrei să folosești acest tip de vopsea, cea cumpărată, poți avea niște ouă superb colorate pe masa de Paște și folosindu-te de ingrediente naturale, cum ar fi fructe, legume sau cojile acestora.
Tehnici de vopsit ouăle pe care sigur nu le știai!
Înainte de a vopsi ouăle, indiferent de modalitatea aleasă, ouăle trebuiesc spălate temeinic cu apă și săpun, iar mai apoi, puse la fiert. În apa în care le fierbem, punem puțină sare și una- două linguri de oțet.
Rețete de Paște. Ei bine, putem vopsi ouăle și natural. Astfel, dacă nu vrei să îți procuri vopseaua din comerț, poți folosi produse naturale, care îți sunt foarte la îndemână, pentru a colora ouăle pentru masa de Paște, cum ar fi frunze de fructe
sau legume. Pentru a obține culoarea roșie, folosind metode naturale, vei avea nevoie de sfeclă roșie sau coajă de măr roșu. Le fierbi, iar în apa respectivă vei lăsa și ouăle pentru masa de Paște. Totodată, pentru culoarea verde, ideale sunt frunzele de nuc, pentru albastru ai nevoie de mure sau frunze de varză roșie, iar pentru galben sunt suficiente frunzele de ceapă albă.De asemenea, dacă vrei să obții culori mai speciale, ai nevoie de suc de struguri sau vin roșu pentru mov, coajă de ceapă roșie pentru roz, morcovi pentru portocaliu, sau chiar cafea pentru maro. După ce ai vopsit ouăle și sunt pregătite pentru a ajunge pe masa de Paște, cu ajutorul unor mănuși de unică folosință, le vei unge cu ulei, pentru a fi strălucitoare.
În cazul vopselei cumpărate, instrucțiunile pot fi regăsite pe plic, deoarece diferă de la un tip la altul.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
De asemenea, pentru vopsitul ouălor, poți folosi chiar și colorant alimentar! Procedeul este același ca cel pentru vopsitul cu ingrediente naturale, singura diferență este adăugarea colorantului alimentar în apă.
Citeste si: Mesaje de Paște 2020: Urări și felicitări cu Hristos a Înviat și Paște Fericit!
Cum să ai cele mai frumoase ouă pe masa de Paște? Nu te așteptai la aceste metode!
Ei bine, există și câteva tehnici prin care să obții un coș cu ouă nonconformiste! Fie că vorbim despre diferite modele, picturi sau chiar ouă cu sclipici, dacă vrei să încerci ceva nou, în acest an, cu siguranță vei
face furori la masa de Paște.Astfel, dacă vrei să ai un coș plin de ouă strălucitoare, este de ajuns să adaugi niște... sclipici! După ce ai vopsit ouăle așa cum ai face în mod normal, folosind culoarea dorită, trebuie doar să tăvălești oul în sclipici de aceeași culoare, sau să îl adaugi într-un recipient plin de sclipici. Ai grijă, însă, ca acest sclipici să fie destinat alimentației (găsești în magazine care comercializează produse pentru cofetari!)
De asemenea, vedetele anilor trecuți au fost ouăle de marmură! Acest aspect se obține foarte ușor, tot ce trebuie să faci este să colorezi oul în mod normal și după, preț de câteva minute, să îl adaugi într-o altă culoare. Din nou, pentru o strălucire naturală, se recomandă să folosești ulei.
O altă metodă inedită de încondeiat ouăle, este vopsitul lor cu hârtie creponată. După ce ai fiert ouăle, le acoperi în hârtie creponată de culoarea dorită, și înmoi în oțet, până ce hârtia se udă. Este recomandat să aștepți câteva ore, până ce hârtia creponată se usucă pe ou, după o înlături și vei da strălucire oului, așa cu, ai face și în cazul altor metode de vopsire.
Dacă vrei ca ouăle tale de Paște să aibă modele speciale, atunci te vei volosi de folie de aluminiu, sau de folie cu bule (cea cu care se împachetează produsele de sticlă/fragile, pentru a nu se sparge). După ce mototolești bucata de folie de aluminiu, vei pune în centrul său vopsea de ouă, recomandată fiind cea pe bază de acril. Înfășurăm oul în folia de aluminiu sau în folia cu bule, și strângem ușor, de câteva ori, până capătă modelul dorit. De asemenea, dacă vrei să combini mai multe culori, acest lucru este posibil după ce lași oul câteva minute la uscat, repetând procesul la fel ca prima oară!
Tot pentru model, poți înfășura în jurul ouălor câteva elastice de cauciuc, pe care noi românii, le cunoaștem dept elastice de bani. Înainte să le pui în vopseaua dorită, înfășoară câteva elastice în jurul lor, iar așa vei obține dungi în jurul oului. De asemenea, poți combina mai multe culori, scoțând, pe parcurs, câte un elastic, ca mai apoi să scufunzi oul într-o nouă culoare.
Mai mult decât aât, dacă vrei ca ouăle pe care le pui pe masa de Paște să fie cu adevărat speciale, atunci poți folosi diferite frunze, autocolante, stickere sau, dacă ești talentată, le poți picta! Frunzele se lipesc înainte să scufunzi oul în recipientul în care îl vei vopsi, și cele mai folosite sunt cele de mărar, leuștean sau pătrunjel, iar stickerele sau adezivele se lipesc după ce oul este vopsit, până să îi fie dat luciul, pentru că altfel nu se vor mai lipi.