Fostul concurent de la Puterea dragostei a vorbit, pentru prima oară, despre femeia alături de care este de aproape două luni!
Ricardo se află pe lista celor mai apreciați foști concurenți de la emisiunea Puterea dragostei și chiar dacă nu a plecat din casa dragostei cu marele premiu, putem spune despre el că a avut un parcurs frumos în competiție. Tânărul a fost implicat în mai multe relații amoroase de-a lungul timpului, însă nu au dus nicăieri, din păcate. Chiar și așa, nu s-a oprit o clipă de la a mai spera în dragostea adevărată și iată că acum se declară din nou îndrăgostit până peste cap! Cine este noua lui iubită misterioasă?
Ricardo, primele detalii despre noua lui iubită
Fostul concurent de la Puterea dragostei și-a făcut curaj și a vorbit, în cadrul unui interviu pentru WOWbiz.ro, despre femeia care îl face fericit în fiecare zi.
„Suntem împreună de dinainte de Crăciun, pe 19 decembrie, avem două luni. Ne-am petrecut sărbătorile împreună. Ne-am cunoscut vorbind mai întâi pe internet, ne-am văzut, mă înțeleg foarte bine cu ea pentru că îmi acceptă viața mea așa cum e. Ea nefiind persoană publică, acceptă toate activitățile mele, mă susține", a declarat Ricardo pentru sursa citată anterior.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Ricardo a dezvăluit, de asemenea, că noua lui iubită nu este persoană publică, însă nici nu își dorește să devină. Astfel, tânărul i-a descris perfect trăsăturile, i-a menționat numele și a enumerat câteva planuri de viitor pe care le au împreună.
„E mai mică decât mine cu doi ani. Își dorește foarte multe planuri de viitor cu mine și eu cu ea. Vrea să-și ia o casă, să ne mutăm împreună. O cheamă Andreea, este brunetă, pentru că mie îmi plac brunetele, etste moldoveancă, dintr-o localitate de lângă Bacău”, a mai spus el.
Ricardo: „Alor mei le place mult de ea. O văd ca viitoare noră”
Fostul concurent de la Puterea dragostei a recunoscut, pentru sursa citată, că lucrul pe care îl apreciază cel mai mult la ea este discreția: „Eu îmi doresc să fac o fac publică, dar ea nu vrea. Nu îi place să se afișeze, să o vadă oamenii, să o recunoască, să primească mesaje.
Chiar dacă au trecut doar două luni de când s-au hotărât să formeze un cuplu, frumoasa brunetă a apucat să îi cunoască părinții, care au avut o reacție uimitoare, chiar și pentru el.
„Ea mi-a cunoscut părinții, că a făcut sărbătorile la mine acasă. Eu nu am apucat să îi cunosc pe părinții ei, dar o să îi cunosc și eu. Alor mei le place mult de ea. O văd ca viitoare noră. Mama e înnebunită după ea! Și tata, dar mama zice că parcă e fata ei. Sunt chiar entuziasmat de chestia asta”, a mai recunoscut Ricardo.