Cei doi parteneri traversează o perioadă dificilă.
Ultima ediția a emisiunii „Casa Iubirii”, difuzată pe Kanal D, îi aduce în prim-plan pe Roberta și Sebastian, care discută despre viitorul relației lor.
Sebastian, cuprins de stări negative
Concurentul și-a exprima clar sentimentele, precizând că decizia îi aparține Robertei.
„ Vezi că sunt așa puțin depășit de situație eu și chiar voiam să îți zic că nu mă mai simt confortabil deloc și mă simt așa foarte ciudat. În primul rând, să știi că îmi pare rău pentru tot disconfortul pe care ți l-am creat până acum aici. Nu am făcut-o niciodată într-un mod intenționat, de a ajunge să trăim neliniștea asta pe care o trăim în momentul de față.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Roberta vrea să pună relația pe pauză
Sebastian a precizat că îi acceptă decizia, însă nu își mai găsește locul în Casa Iubirii.
„ Roberta: Simt nevoia de pauză. O să mă gândesc și nu știu.
Sebastian: Nu poți să îmi spui așa în mare ce ai primit, ce ai văzut?
Roberta: Nu, nu vreau să vorbesc despre asta.
Sebastian: Crezi că te va ajuta în vreun fel pauza asta?
Roberta: Nu știu.
Sebastian: Tu ai nevoie de o pauză pentru a-ți demonstra ce?
Roberta: Nu știu.
Sebastian: Eu să știi că îți voi respecta orice decizie, indiferent care va fi aia. Dar vreau să știi bine un lucru, că nu noi mai sta aici. Nu voi mai sta pentru că nu îmi găsesc locul. Nu văd sensul meu de a mai rămâne aici în continuare. Numai eu știu ce simt și prin ce stări trec .”, a fost dialogul dintre cei doi.