Romică Țociu, jignire asupra lui Bogdan de la Ploiești, după ce artistul i-a furat o glumă

Romică Țociu, jignire asupra lui Bogdan de la Ploiești, după ce artistul i-a furat o glumă

Romică Țociu este unul dintre cei mai buni și cei mai apreciați actori de la noi din țară. Comediantul are un talent incomparabil și reușește să facă dintr-un simplu cuvânt, un adevărat moment umoristic, iar improvizațiile lui stârnesc adevărate hohote de râs.

Pe parcursul timpului, glumele pe care actorul le face au s-au regăsit pe buzele altor actori sau chiar artiști, cum este și în cazul lui Bogdan de la Ploiești.

Romică Țociu, jignire asupra lui Bogdan de la Ploiești, după ce artistul i-a furat o glumă

Bogdan de la Ploiești a făcut una dintre glumele pentru care Romică Țociu este recunoscut și pe care o spune de fiecare dată când își face simțită prezența pe o scenă, pentru un moment umoristic în fața publicului său.

În urmă cu puțin timp, Bogdan de la Ploiești s-a întâlnit cu cel de la care a preluat gluma, iar Romică Țociu a reinterpretat gluma.

Întreaga scenă a fost filmată, iar artistul a postat-o pe rețelele de socializare, pentru a împărtășii momentul cu internauții.

Romică Țociu a reușit să transforme momentul într-unul amuzant, care cu siguranță a stârnit multe hohote de râs și în spatele ecranelor. Cu toate că acest lucru a însemnat să îi aducă o jignire lui Bogdan de la Ploiești de față cu mai multe persoane, artistul a acceptat gluma, ba chiar mai mult, i s-a părut foarte amuzantă.

Citește și: “Îi păstrez și pe ăștia” Ce reacție a avut Bogdan de la Ploiești, după ce a primit bani la un concert

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Romică Țociu, jignire asupra lui Bogdan de la Ploiești, după ce artistul i-a furat o glumă [Sursa foto: Instagram]

Bogdan de la Ploiești, nași de botez pentru copilul unor fani

Cu câteva zile în urmă doi fani, care îl admiră foarte tare pe Bogdan de la Ploiești, și-au exprimat aprecierea față de el și i-au spus că își doresc foarte tare ca fiul lor să fie botezat de acesta. Bogdan de la Ploiești, alături de Cristina Pucean au trăit emoții intense și au acceptat fără să se gândească prea mult.

„Și dacă vreți, nu am niciun fel de pretenție, pentru bani, pentru nimic, vreau să mi-l botezi, în rest nu vreau nimic. Când vrei tu, când vei fi tu liber. De la 7 stau în picioare, de la 7 jumătate stau numai aici. Vă iubim din tot sufletul nostru, sincer vă spunem.”,   au spus părinții copilului care va fi botezat de Bogdan de la Ploiești.

„Îl cheamă și Marian, ca pe mine. Gata, păi cum să nu-l botezăm? Cu mare drag. Mulțumim din suflet. Sunt șocat de emoție, nu mai știu să mai vorbesc. Noi nu botezăm la oricine! Să botezi e ceva frumos în fața lui Dumnezeu, dar nu e frumos să uiți de copil, unii sunt nași doar la petreceri.”, a spus Bogdan de la Ploiești, vizibil emoționat.

Romică Țociu, jignire asupra lui Bogdan de la Ploiești, după ce artistul i-a furat o glumă [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

 

 

Citește și: „Acesta este motivul pentru care m-am despărțit.” Cristina Pucean, mesaj tăios pentru Bogdan de la Ploiești. Ce a transmis dansatoarea în mediul online

@bogdandelaploiesti.haz

POVESTEA CONTINUA 🤣🤣

♬ sunet original- BogdanDeLaPloiesti


Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Theo Rose și Anghel Damian au aflat sexul bebelușului. Artista a împărtășit vestea cu cei care o urmăresc

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină