Roxana Ciuhulescu a apelat la medicul său chirurg estetician Iancu Morad pentru o intervenție chirurgicală complexă, cu scopul de a corecta o problemă estetică ce o deranja de câtiva ani buni. Mai exact, după cele două sarcini și perioade de alăptare, bustul vedetei și-a pierdut din fermitate și acum, la 45 de ani, cunoscuta prezentoare de televiziune a decis să recurgă la o intervenție chirurgicală de implant cu proteze de silicon și lifting al sânilor, cu scopul de a avea un bust ferm și poziționat armonios.
Cum aceasta operație avea să fie una complexă, dificilă, realizată de un medic chirurg cu vastă experiență, Roxana a apelat la medicul Iancu Morad, cel responsabil și de tratamentele faciale pe care vedeta le face periodic.
”Am doi copii minunați pe i-am îngrijit, i-am alăptat și i-am crescut cum am știut eu mai bine.
Fac sport de când mă știu, iar corpul mi l-am construit armonios prin sport.
Pe când Cezar avea deja 3 ani, a început să încolțească în mintea mea ideea de a face ceva pentru mine și de a găsi o soluție să rezolv această problemă estetică la nivelul sânilor.
Mi-am luat inima în dinți și i-am povestit cu ce mă confrunt de ani buni. Văzusem multe fotografii cu rezultatele intervențiilor sale chirurgicale și am discutat, în secret, să zic așa, cu mai multe din pacientele sale.
Știam că este o intervenție mai elaborată, mai dificilă, nu doar un implant cu proteze. Era nevoie de măiestria unui medic chirurg cu foarte mare experiență, pentru că, în aceeași operație, trebuia efectuată și ridicarea sânilor, iar poziționarea lor să fie la final perfectă, armonioasă”, povestește Roxana.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
După un consult amănunțit efectuat la clinica Luxury Aesthtetics, vedeta a făcut analizele necesare și a fost decisă data intervenției. Operația, care a durat cinci ore, a fost realizată de medicul chirurg estetician Iancu Morad, alături de Dr. Bogdan Măciuceanu, Medic Primar în chirurgie plastică și reparatorie.
”Vom face două lucruri: să adăugăm volum cu ajutorul unui implant mamar, iar a doua intervenție este de ridicare a sânilor.
Dimensiunea protezei mamare a fost astfel aleasă încât se potriverască armonios cu silueta vedetei.
”Sânul ideal trebuie să se întrevadă puțin din spate, dar să nu incomodeze pacienta când își mișcă mâinile. Vom stabili o dimensiune maximă a protezei, peste care considerăm că nu suntem safe, și una minimă cu care pacienta are gradul maxim de mulțumire. Rezulatul bun este cel care se potrivește corpului pacientei. Operația aceasta nu doar că îi schimbă forma corpului, dar îi schimbă pacientei și statusul psihic. Este foarte important să se simtă bine în corpul ei și să fie astfel fericită în viața de zi cu zi”, declară Dr. Bogdan Măciuceanu.
Roxana subliniază că nu a apelat la acest tip de intervenție nu pentru a avea un bust de dimensiuni exagerate și a ales, alături de medici, soluția care să ofere cel mai natural aspect.
”Nu mi-am dorit să devin o bombă sexy. Nu am fost niciodată genul și nici nu mai sunt la vârsta potrivită. Mai mult de atât, vreau să fac sport în continuare și este important ca implanturile să nu fie exagerate ca mărime. Îmi doresc sâni fermi, nu baloane. Acest lifting este necesar pentru mine. Sunt deschisă să discut despre acest subiect, care poate părea delicat pentru multe persoane, dar care sunt sigură că reprezintă o dorință, poate nespusă, de multe femei de vârsta mea”, spune Roxana Ciuhulescu.
După intervenția chirurgicală a urmat perioada de recuperare post-operatorie în care vedeta a respectat toate indicațiile medicilor.
”Perioada post-operatorie are cel puțin 3 faze. În primele două săptămâni evaluăm cicatricile când îndepărtăm teristrip-urile. Pacienta trebuie să poarte o bustieră care va prelua greutatea implantului. În primele 6 săptămâni o va purta zi si noapte. Apoi, în următoarele 6 săptămâni, doar pe timpul nopții. Firele folosite sunt resorbabile, așa că nu avem la controlul post-operator procedura de extragere a firelor. Avem doar mici plasturi care se dezlipesc ușor, fără durere. În primele 2-3 săptămâni, sânii sunt încă umflați, dar, la controlul de o lună de zile, edemul deja a dispărut, nu sunt vânătăi. Sunt foarte încântat de rezultat”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.
”A fost mult mai ușor decât credeam. Sânii s-au așezat frumos, la patru săptămâni mai simt doar rar mici înțepături. Sunt foarte mândră de rezultat. Sânii arată naturali, sunt proporționali cu corpul meu. Nu mi-am dorit implanturi foarte mari pentru că m-ar fi încurcat când fac sport. Sunt ceea ce trebuie. Este cel mai important să te simți bine în pielea ta și mă bucur că am apelat la acești medici. Noua Roxana Ciuhulescu este mai voluptoasă, mai sexy!”, încheie Roxana Ciuhulescu.