Roxana il invinovateste pe Giani pentru abandonul ei.
Roxana Vancea a părăsit competiţia Exatlon după mai multe discutţii în contradictoriu în care a fost implicată. Ultimul scandal a fost cel cu Giani Kiriţă, iar Faimoasa a ajuns sa ia decizia de a se întoarce în România. Angela, prietena ei cea mai bună a aşteptat-o pe vedetă pe aeroport.
„E o emisiune la care se uită copiii şi la care impinsul, vorbitul urat si jigniturl femeilor nu cred ca isi au rostul.
”Nu am avut neintelegeri cu el. El a avut cateva neintelegeri cu mine, la care am dispus cat de diplomat am putut. Sunt o fire vulcanica si am preferat sa ma retrag”, a mai spus Faimoasa despre noul antrenor al echipei pe care tocmai a ales să o părăsească.
Roxana Vancea a declarat inainte de intrarea in competiţie că ea şi Giani sunt foarte buni prieteni. Ulterior Giani a spus că nu este adevărat. Ba mai mult, între cei doi Faimoşi au izbucnit scandaluri uriaşe. Acum, întrebată din nou despre relaţia ei cu Giani, Roxana a ales să nege faptul că ar fi spus vreodata că era prietenă cu Giani.
„ Nu eram prieteni, dar am mai fost in proiecte impreuna. Eu cred ca l-am respectat si inainte si il voi respecta si de acum incolo. Suntem cunostinte”, a spus ea.