Roy Sullivan, omul care a fost lovit de trăsnet de şapte ori şi a supravieţuit

Roy Sullivan, omul care a fost lovit de trăsnet de şapte ori şi a supravieţuit
Roy Sullivan, omul care a fost lovit de trăsnet de şapte ori şi a supravieţuit

Roy Sullivan a fost fie cel mai norocos, fie cel mai ghinionist om în lume, în funcţie de perspectiva din care priveşti lucrurile.

 

În decurs de 35 de ani, bărbatul a fost lovit de şapte ori de trăsnet şi şi-a revenit, miraculos, de fiecare dată.

 

O viaţă care nu anunţa nimic extraordinar

 

Roy Sullivan s-a născut în Wisconsin, SUA, în 1914. Fiind al patrulea dintre cei 11 copii ai familiei, el a crescut în Munţii Blue Ridge şi era obişnuit cu viaţa în aer liber.

 

Pe când era copil, educaţia nu a fost o prioritate pentru el. Nu a absolvit niciodată liceul, însă faptul că era atât de familiarizat cu sălbăticia i-a fost foarte util.

 

Roy Sullivan s-a alăturat Trupelor Civile de Conservare a Naturii şi a lucrat la constituirea Parcului Naţional Shenendoah, unde a lucrat ca paznic din 1936 şi până când s-a pensionat.

 

Roy Sullivan, „magnet” pentru electricitate

 

Cariera lui Roy Sullivan a fost foarte stresantă din punct de vedre fizic. Adesea, el era expus intemperiilor şi vicisitudinilor naturii.

 

De aceea, între 1942 şi 1977, bărbatul a fost lovit de trăsnet de şapte ori şi a reuşit să supravieţuiască, miraculos, de fiecare dată.

 

Pentru a-ţi da seama de situaţia excepţională a bărbatului, trebuie să ştii că, potrivit statisticilor, şansele de a fi lovit de trăsnet de şapte ori şi de a supravieţui sunt de 4.15

la 100.000.000.000.000.000.000.000.000,000.000 (statistic, e relativ uşor de calculat, dar numărul nu poate fi înţeles cu adevărat de mintea umană).

 

Prima lovitură

 

Prima lovitură a avut loc în 1942, când Sullivan se afla la datorie într-un turn pentru observarea incendiilor din Millers Head, în Parcul Naţional Shenandoah.

 

La un moment dat, a început o furtună puternică.

Trăsnetele au lovit turnul în mod repetat şi acesta a luat foc.

 

Sullivan a încercat să fugă, însă a fost lovit la câţiva metri de turn. Trăsnetul i-a provocat o arsură pe piciorul drept şi i-a trecut prin degete, făcându-i o gaură în pantof.

 

Bărbatul consideră că aceasta a fost cea mai urâtă dintre toate ocaziile în care a fost lovit de trăsnet.

 

A doua lovitură

 

27 de ani mai târziu, în iulie 1969, Sullivan se afla din nou la datorie. De data asta, conducea pe un drum de munte, când un trăsnet l-a lovit prin geamul deschis al maşinii.

 

Părul său a luat foc, iar bărbatul şi-a pierdut conştienţa. Maşina a continuat să ruleze şi s-a oprit la marginea unei faleze.

 

Loviturile trei, patru şi cinci

 

În anul următor, Roy Sullivan stătea în grădina lui, când un trăsnet a lovit un transformator electric din apropiere.

 

Apoi, trăsnetul l-a lovit pe bărbat, aruncându-l la pământ şi lăsându-i urme de arsuri pe umărul drept.

 

Loviturile patru şi cinci au avut loc când bărbatul se afla la datorie. În 1972, Sullivan muncea în staţia pentru paznici, când a început o furtună.

 

Trăsnetul l-a lovit, părul i-a luat din nou foc şi a fost nevoit să îşi pună prosoape ude pe cap pentru a stinge flăcările.

 

În august 1973, Sullivan se afla la muncă şi a văzut un nor ameninţător apropiindu-se. A încercat să se îndepărteze, însă un alt trăsnet l-a lovit.

 

Aceste incidente l-au făcut să creadă că exista un motiv pentru care atrăgea fulgerele.

 

„Nu am fost niciodată un om temător. Însă… când aud tunetul, tremur puţin”, a declarat Roy Sullivan.

 

Loviturile şase şi şapte

 

După toate aceste incidente, bărbatul a mai fost lovit de trăsnet încă de două ori. Pe 5 iunie 1976, Sullivan a încercat din nou să fugă din calea unei furtuni, care părea să-l urmărească.

 

A fost lovit din nou şi s-a rănit la gleznă.

 

Ultima lovitură a avut loc pe 25 iunie 1977, în timp ce se afla la pescuit. Descărcarea l-a lovit, i-a aprins părul din cap şi i-a lăsat arsuri pe piept şi pe abdomen.

 

Sullivan, care avea dureri mari, a fost nevoit să alunge ursul cu ajutorul unui par.

 

Roy Sullivan este fie cel mai norocos, fie cel mai ghinionist om, în funcţie de perspectiva din care priveşti lucrurile.

 

Deşi a fost lovit de trăsnet de şapte ori, a ajuns la vârsta de 72 de ani. Cu toate acestea, la 28 septembrie 1983, Sullivan s-a sinucis, în urma unei depresii cauzate de o iubire neîmpărtăşită.

 

Bărbatul rămâne în Cartea Recordurilor drept omul care a fost lovit de cele mai multe ori de trăsnet.

 

Sursa: incredibilia.ro



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Horoscop URANIA pentru TOAMNA 2018. Se anunta trei luni complicate. Apar amaraciuni si tulburari pentru cateva zodii

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies