Mirela Vaida a vorbit despre una dintre pasiunile soțului său care o scoate total din sărite.
Mirela Vaida este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi din țară. Cu o carieră în televiziune de zeci de ani, vedeta a reușit de-a lungul timpului să obțină simpatia publicului, astfel încât există numeroase persoane care o urmăresc pe paginile de socializare.
Pe lângă viața profesională, Mirela Vaida se poate lăuda și cu o familie numeroasă. Prezentatoarea TV trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul său, Alexandru Vaida. Cei doi sunt căsătoriți de aproape 14 ani și au împreună trei copii, o fată și doi băieți.
Cu toate acestea, deși relația dintre cei doi este una foarte frumoasă, soțul prezentatoarei are unele pasiuni față de care Mirela Vaida nu are o părere prea bună.
Mirela Vaida a dezvăluit care este noua achiziție a soțului ei care o scoate din sărite
Citește și: „Să îți fie rușine!” Mirela Vaida, momente tensionate la aeroport. Ce a pățit prezentatoarea TV
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Mirela Vaida este destul de activă în mediul online, acolo unde postează adesea imagini cu activitățile sale din viața de zi cu zi, dar și cu familia sa frumoasă. Ultima postare a vedetei i-a pus însă pe gânduri pe urmăritorii săi din mediul online.
Prezentatoarea TV a ținut să le arate fanilor săi cu ceea ce se va confrunta de acum încolo. Mirela Vaida le-a prezentat internauților noua achiziție a soțului său.
„ A venit… S-a dus cu liniștea mea… A venit motocicleta… ”, a scris Mirela Vaida în mediul online.
Ce spune Mirela Vaida despre al patrulea copil
Mirela Vaida este o familistă convinsă, care din totdeauna și-a dorit să aibă o familie numeroasă. Astfel, prezentatoarea TV și soțul său se gândesc serios să aducă pe lume cel de-al patrulea copil. Cu toate acestea, programul încărcat nu le permite să petreacă atât de mult timp împreună pe cât și-ar dori. În cadrul podcastului găzduit de Valentin Sanfira, Mirela Vaida a dezvăluit cum decurge o zi obișnuită din viața lor de cuplu.
«Știi ce se întâmplă? Uite asta se întâmplă. Ne luăm cu treabă zi de zi, venim obosiți acasă, suntem rupți, adormim. Eu adorm cu copiii în pat, că le zic povestea de noapte bună, rugăciunea și… Eu adorm înaintea lor. Când mă mai întâlnesc și cu soțul meu… e 6 dimineața. Zic: „Ce am făcut, mă? Iar am dormit separați?”. Al meu zice: „Da, dar și când te prind…”», a povestit Mirela Vaida.