„Să ai tocuri, să ai mașină, să ai bani, să te machiezi, să fii bogată, să ai un soț!” Dana Roba și fiica sa, dialog neașteptat în mediul online. Cum își educă bruneta fetele?

„Să ai tocuri, să ai mașină, să ai bani, să te machiezi, să fii bogată, să ai un soț!” Dana Roba și fiica sa, dialog neașteptat în mediul online. Cum își educă bruneta fetele?

Dana Roba este foarte atentă în privința educației fiicelor sale. Bruneta le-a impus anumite valori, încă de la o vârstă fragedă.

Dana Roba a trecut printr-o perioadă extrem de grea, în urmă cu trei luni, atunci când era la un pas să-și piardă viața din cauza bătăilor cumplite pe care le-a primit de la soțul său, Daniel Balaciu. Acest eveniment tragic s-a întâmplat chiar în casa în care bruneta locuia cu cele două fiice ale sale, urmând ca ulterior aceasta să fie dusă în stare foarte gravă la spital.

Din fericire, medicii au reușit să o țină în viață, după o operație care a durat nu mai puțin de 9 ore. Ulterior, makeup artista a trecut printr-o perioadă grea de recuperare, iar acum se simte din ce în ce mai bine, fiind extrem de fericită că a revenit acasă, la cele două fetițe ale sale, Chantal și Celine.

Dana Roba și fiica sa, dialog neașteptat în mediul online

Citește și: Dana Roba a primit comentarii răutăcioase de la internauți, după ce a publicat o fotografie cu copiii ei. Ce a postat vedeta în mediul online

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: „O țară întreagă așteaptă finalul lui. Lui Daniel, fetele îi spun soțul vechi al mamei.” Dana Roba, declarații cutremurătoare despre Daniel Balaciu. Fetele brunetei nu mai vor să audă de tatăl lor

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

De când s-a întors acasă, Dana Roba petrece timp de calitate alături de cele două fetițe ale sale. Bruneta este foarte implicată în educația fetițelor sale și se asigură ca acestora să nu le lipsească nimic. Mai mult decât atât, atunci când are timp liber și nu este ocupată cu programările de la machiaj, bruneta petrece timp de calitate alături de fetițe, ducându-le prin diferite locuri. Chantal și Celine sunt foarte apropiate de mama lor și pot discuta orice cu aceasta.

Recent, Dana Roba a postat pe pagina sa de Instagram un dialog neașteptat dintre ea și fiica sa cea mică, Celine. Cele două au discutat despre ceea ce înseamnă să fii cu adevărat o divă. Fetița i-a oferit mamei sale un răspuns pe măsură, semn că bruneta le-a insuflat încă de mici copilelor anumite valori după care să se ghideze în viață.

Dana: „ Celine, ce înseamnă să fii divă ?”

Celine: Înseamnă să ai tocuri, să ai mașină, să ai bani, să te machiezi, să fii bogată, să ai un soț ...”

Dana: Foarte bine, bravo, felicitări !”

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Dana: Dar tu ești machiată, Celine, ești dată cu rimel ?”

Celine:  Da

Dana:  Bravo, ești o divă !”,   a fost dialogul dintre Dana Roba și fiica sa, Celine. 

[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

„Îmi place că am nasul mare, îmi place tot, tot, tot la mine! N-aș schimba nimic.” Lidia Buble a avut nevoie de controlul unui medic, după ce a primit câteva comentarii dure pe rețelele de socializare

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină