„Să fie cât mai fericiți împreună!”. Reacția Iuliei Albu, după ce a aflat că Mihai Albu are o nouă relație

Deși nu și-a dorit să mai fie asociată cu fostul său soț, Iulia Albu a dat primele declarații cu privire la noua relație a acestuia

Deși nu și-a dorit să mai fie asociată cu fostul său soț, Iulia Albu a dat primele declarații cu privire la noua relație a acestuia.

Vestea legată de noua relație a designerului Mihai Albu, a ajuns și la urechile fostei sale partener, Iulia Albu, astfel, reacția acesteia nu a întârziat să apară.

 

Designerul Mihai Albu este împlinit acum și pe plan personal

Designerul Mihai Albu s-a afișat cu noua sa partenera chiar pe pagina de Facebook, acolo unde a postat două fotografii alături de aceasta, cu descrierea  „Bucureștiul de la etajul 21…noaptea”.

Într-una dintre fotografii o putem vedea pe noua sa partenera cum îi oferă un pupic pe obraz, la care fanii nu au întârziat să reacționeze:  “E frumos Bucureștiul, dar și compania este foarte frumoasă!”, a fost unul dintre comentarii.

Deși nu și-a dorit să mai fie asociată cu fostul său soț, Iulia Albu a dat primele declarații cu privire la noua relație a acestuia [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: “Are o minte bine direcționată și bine pusă… în drumul meu!”. Mihai Albu iubește din nou

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

 

Care a fost prima reacție a Iuliei Albu, după ce a aflat vestea

Se pare că Iulia Albu este chiar fericită pentru fostul său soț. Cu toate acestea, a menționat că nu își mai dorește să existe referiri cu privire la persoana sa, atunci când vine vorba despre Mihai Albu.

Singurul lucru pe care îl am de declarat este că le doresc casă de piatră, să fie cât mai fericiți împreună.

  Doamna pare o persoană respectabilă și m-aș bucura ca influența ei asupra fostului meu soț să fie una puternică și, într-un final, fericit, să evităm referirile atât de dese la persoana mea, având în vedere că această relație este între ei doi.”,  a declarat Iulia Albu.

Deși nu și-a dorit să mai fie asociată cu fostul său soț, Iulia Albu a dat primele declarații cu privire la noua relație a acestuia [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Adrian Oianu. „Sunt la vârsta la care pot să apreciez”

Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro

 

Iulia Albu se află și ea într-o relație fericită

În prezent, criticul de modă trăiește o frumoasă poveste de dragoste, departe de ochii presei, cu logodnicul său de 5 ani, Mike, care este cetățean străin.

Suntem de foarte mult timp împreună și, cu siguranță, este omul lângă care mă văd pentru restul vieții mele. Am lângă mine un om care mă susține 100% și care știe să-mi spună și când greșesc și pe care-l ascult. Și care știe să mă și laude atunci când este cazul.”, a declarat  Iulia Albu.

Deși nu și-a dorit să mai fie asociată cu fostul său soț, Iulia Albu a dat primele declarații cu privire la noua relație a acestuia [Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Cine este Iulia Albu. "Am lângă mine un om care mă susține 100%"



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Cine este Adrian Oianu. „Sunt la vârsta la care pot să apreciez”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte