Salata de rosii. Cea mai mare greseala pe care o facem toti cand o preparam

Salata de rosii. Cea mai mare greseala pe care o facem toti cand o preparam

Salatele trebuie să fie proaspete, gustoase şi săţioase. Dacă îţi ies altfel, înseamnă că nu le prepari cum trebuie. Iată ce greşeli să eviţi atunci când prepari această gustare aparent banală.

 

1. Nu diversifici verdeţurile

 

Rucola şi salata verde nu sunt singurele verdeţuri pe care le poţi folosi. Îţi recomandăm să încerci şi varză Kale, andivele, radicchio, varză de Bruxelles, iar pentru un plus de gust, leurdă, lobodă sau ce mai găseşti în piaţă. Astfel, variezi gusturile şi texturile.

 

2. Foloseşti un sos greşit

 

Aşa cum e bine să potriveşti mâncarea cu vinurile, e important şi să potriveşti salata cu dressingurile. Un sos gros nu va pune în valoare rucola, iar salatele cu crudităţi au nevoie de un sos bogat, aproape la fel de intens. Regula e următoarea: gust intens pe gust intens.

Cu cât verdeţurile sunt mai puternice, cu atât şi sosul trebuie să fie mai bogat.

 

3. Nu amesteci bine ingredientele

 

Toate ingredientele bune la fund? Evită această greşeală. Iar pentru asta, cel mai bine este să amesteci salatele cu mâna. Te murdăreşti puţin, dar merită.

 

Citeste continuarea pe Realitatea. 



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Horoscop Oana Hanganu: Ce aduce Neptun, retrograd pana in noiembrie. Cele mai norocoase zodii

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină