Salvador Sobral, câştigătorul concursului Eurovision din acest an, a fost conectat de medicii portughezi la o inimă artificială.
Conform presei internaţionale, starea de sănătate a cântăreţului în vârstă de 27 de ani este extrem de delicată, iar medicii aşteaptă acum transportarea unei inimi prelevate din SUA, pentru a-l opera pe artist, scrie WOWBiz.ro.
Cântăreţul în vârstă de 27 de ani a fost internat la Spitalul Santa Cruz, din Canaxide, şi este primul pe lista de transplanturi. Inima artificială la care l-au conectat medicii permite circulaţia normală a sângelui în organism, până când Salvador va primi noua inimă.
De asemenea, conectarea artistului la acest sistem artificial îi va permite organismului să îşi recapete puterea, astfel încât să intre în operaţie cu şanse maxime de reuşită.
Salvador Sobral suferă de ani de zile de o afecţiune a inimii şi a anunţat în luna septembrie că va lua o pauză de la cariera sa artistică, pentru a-şi rezolva problemele grave de sănătate.