De data aceasta, emisiunea ”ROventura” ne invită într-o călătorie de suflet prin Țara Românească, pe plaiuri muscelene.
Urcăm în "cuibul din nori" al sihaștrilor de pe muntele Cetățuia, ne bucurăm de un răsfăț culinar pescăresc la păstrăvăria Nămăiești și vă recomandăm o cazare boemă în prima Capitală a Țării Românești.
Până să ajungem în vechiul scaun voievodal al Câmpulungului, facem o incursiune în refugiul duhovnicesc al unora dintre cei mai mari voievozi români, la mănăstirea Cetățuia – Negru Vodă.
Liniștea și legătura specială cu Dumnezeu, care ți se înfiripă în suflet acolo, ne oferă prilejul de a ne bucura de minunăția locului. Cocoțată pe cea mai înaltă stâncă din zonă, undeva la aproape o mie de metri deasupra Văii Dâmboviței, mănăstirea a fost asemuită adesea cu Meteorele grecești.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Credința, istoria și legenda își dau mâna aici și oferă tot atâtea motive pentru care merită să faci drumul acesta, măcar o dată în viață și fiecare pas prin ograda lui Dumnezeu, din vârful stâncii, ne învață câte ceva. Coborâm din vârf de munte, ne desprindem de Valea Dâmboviței și ne lăsăm îmbrățișați de pădure, urmând firul râului Argeșel, în căutare de gust bun și povești, în alt colț de Rai, la Nămăiești.
Mâncărurile pescărești preparate după rețeta casei, de la păstrăvăria locala, s-au înscris deja, în tradiția locului și chiar a depășit granițele primei capitale a Țării Românești.Muzeul Câmpulungului, cu a sa colecție etnografică impresionantă, este un reper ce merită vizitat odată ce ajungi aici, unde însuși Negru Vodă a descălecat.
Nu ratați, sâmbătă, de la ora 15:00, o ediție de poveste ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.