Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Maramureș, un loc de poveste

Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”,  Maramureș, un loc de poveste
Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Maramureș, un loc de poveste

”ROventura” își continuă călătoria, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la Kanal D, în Maramureș oferindu-ne și de această dată povești interesante, una și una, de la Borșa, acolo unde am descoperit deja o parte din frumusețile de la poalele munților Rodnei.

În această ediție, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, trecem pragul Muzeului Rădăcinilor, unic în țară, traversăm Prislopul, cea mai înaltă trecătoare din Carpații Orientali și rămânem fascinați de Raiul de la Mănăstirea Pietroasa.

Un prim popas, la Muzeul Rădăcinilor, ne oferă o inedită colecție, născută din iubirea de țară și de natură a maramureșeanului Ștefan Grec, impresionând pe oricine ajunge să-i calce pragul.

De la granița cu județul Suceava, apucăm înapoi pre Borșa, traversând Prislopul, cea mai înaltă trecătoare din Carpații Orientali. Rareori e spartă liniștea din pasul dintre nori, așa că ne atrag și nouă atenția mulțimea de oameni, mașini și sunetul motoarelor turate.

Borșa este o atracție pentru iubitorii de aventură, adrenalină și turism activ, iar Maramureșul poate fi descoperit și așa, la volanul sau pe scaunul din dreapta al unei mașini puternice și ne vom bucura de un inedit spectacol al cailor putere pentrun ca apoi, fascinați de tihna Maramureșului, sa pornim către poalele Pietrosului Rodnei.

Construită în stilul clasic, consacrat în Nordul țării, mănăstirea Pietroasa îmbogățește tezaurul spiritual și cultural al Maramureșului. Curtea lăcașului de cult arată ca o mică grădină a Edenului, la fel și frumusețea ce o înconjoară.

              Nu ratați o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, sâmbătă, de la ora 15:00, numai la Kanal D.

 

Credit foto: BLC Media63



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum vede Cristina Șișcanu, rolul de mamă? Vedeta TV și-a pus gândurile emoționante într-o postare pe rețelele de socializare! "Să fii mamă nu înseamnă să faci totul perfect..."

Cine este prietena ta cea mai bună, în funcție de zodie

Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026

Un nume mare din FOTBAL, împușcat mortal în faţa unui magazin. Atacatorii au tras focuri de armă şi asupra mamei sportivului: "Această veste nefericită ne consternează pe toți cei care facem parte din această instituție"

Alina Sorescu, copleșită de emoții, în cadrul emisiunii „În Oglindă”. Cine a salvat-o după divorț: „Acum mă simt în acel punct”

Corina, dezvăluiri șocante despre Naomi și Lia: „Au urmat cuvinte pe care nu pot să le zic aici, atitudini, amenințări!” Iată ce s-a întâmplat în afara platourilor de filmare

Tragedie într-o școală din Rusia. Un elev de 10 ani a fost ucis de un coleg de 15 ani. Criminalul a filmat atacul


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies