Sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D, în weekendul dedicat copiilor, ”ROventura” ne invită într-o călătorie fascinantă, menită să le aducă celor mici, dar și celor mari, bucurie deplină!
Vom păși pe urmele giganților preistorici, pe Valea Dinozaurilor, așa cum frumos e numit acest traseu unic din Țara Hațegului. Existența dinozaurilor pe aceste meleaguri, precum și poveștile de la poalele Retezatului dau identitate acestei zone speciale a României.
Cu mic, cu mare, vom pătrunde împreună, alaturi de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, în lumea cu adevărat fermecătoare a dinozaurilor.
Alături de roventurieni pornim într-o plimbare prin parcul de distracții din Sibișel, care ne va face să pierdem noțiunea timpului, și totul e la o scară impresionantă aici. Cu fiecare pas prin parcul tematic, pătrundem tot mai adânc în pielea unui copil iar distracția e literă de lege aici.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
După o binemeritată distracție, ne tragem sufletul la o masă plină cu bunătăți specifice locului pentru ca mai apoi, să pornim din nou într-o nouă aventură, cu … tiroliana.
Nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, emisiune prezentata de George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.
Credit foto: BLC Medi a