Pe 16 mai este mare sărbătoare. Iată cui trebuie să îi spui la mulți ani.
Pe data de 16 mai, creștinii îl prăznuiesc pe unul dintre cei mai cunoscuți sfinți din calendarul ortodox.
Multe persoane și-au numit copilul după acest sfânt. Preacuviosul Părinte Teodor Sfințitul a fost ucenicul marelui Pahomie, iar după moartea acestuia, în anul 347 a fost ales stareț al mănăstirilor din Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus, din părinți creștini.
La vârsta de 14 ani, după ce a primit binecuvântarea mamei sale, a plecat să locuiască la o mănăstire de monahi.
Când a împlinit vârsta de 25 de ani, fericitul Teodor a fost ales, de Sfântul Pahomie, ca însoțitor în drumurile pe care le făcea la mănăstiri, iar la vârsta de 30 de ani, a fost sfințit preot și numit stareț al mănăstirii din Tabena.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
S-a stins din viață la 16 mai 367. A rămas printre sfinți drept protector al tinerilor credincioși și al vieții dedicate credinței creștine.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodor cel Sfinţit
Troparul Sfântului Cuvios Teldor cel Sfinţit, glasul 1:
Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Teodor; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă.
Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut..
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce eşti cu numele darurilor celor dumnezeieşti, primind har dumnezeiesc din luminatele vistierii cele ce nu se cheltuiesc, dă-mi mie dar celui ce vreau să cânt acum prăznuirea ta cu cântări de laudă, pururea pomenite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cugetând cu osârdie legea cea preacurată, cu totul te-ai făcut curat şi lămurit părinte; şi ocârmuindu-te însuţi cu cuvântul cel preacurat, te-ai arătat vas prealuminat şi sfinţit al curăţiei, pururea fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Omorându-te lumii şi petrecând pe pământ viaţă întocmai ca un înger, cugetătorule de Dumnezeu părinte, cu dreaptă credinţă ai urmat Celui ce a răsărit din pântece fecioresc, ridicându-ţi Crucea pe umeri, pururea pomenite.