7 martie este ziua in care credinciosii ii cinstesc pe Sfintii Mucenici Efrem, ep. Tomisului; Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie si Eterie, episcopii din Cherson.
In data de 7 martie crestinii sunt in Postul Pastelui, de aceea in aceasta zi nu ar trebui sa mancam de "dulce". Este mare pacat sa nu postim, mai ales ca 7 martie va fi intr-o zi de miercuri. Asadar, ar trebui sa ne abtinem de la carne, oua, produsele lactate.
Sfantul Sfintit Mucenic Efrem, pomenit in calendarul crestin ortodox la 7 martie, impreuna cu ceilalti Sfinti Mucenici din Herson (Crimeea), a fost cel de-al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului (secolul IV).
S-a nascut in sudul Dunarii, parintii sai erau crestini si l-au crescut in aceasta credinta. Mergand sa se inchine la Sfintele Locuri in care a trait Mantuitorul, a ramas acolo si a fost facut preot la una din biserici, ajungand apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314).
La inceputul secolului IV a fost trimis de patriarhul Ierusalimului sa pastoreasca credinciosii daco-romani din Episcopia Tomisului si sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos.
In acel timp au fost martirizati pentru credinta in Hristos zeci de crestini daco-romani, sciti, besi, traci, greci si capadocieni exilati in Dacia Pontica, ale caror sfinte moaste episcopul Efrem le rascumpara, le ingropa, inalta biserici de lemn sau de piatra peste ele si randuia preoti sa slujeasca noaptea Sfanta Liturghie.
Sfantul Mucenic Efrem a fost prins intemnitat si chinuit cumplit la Herson (Crimeea) in marea persecutie impotriva crestinilor din anii 304-305, declansata de imparatul roman Diocletian.
Marturisind insa ca este gata sa-si dea viata pentru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, i s-a taiat capul in anul 304. (sursa: "Patericul romanesc", Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Sihastria)
Sursa: AGERPRES