Sărbătoarea Floriilor 2023: Ce trebuie să facă fetele nemăritate, dacă vor să ajungă în fața altarului

Ce trebuie să facă fetele nemăritate, dacă vor să ajungă în fața altarului

Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai importante sărbători ale acestei luni. Însă știați ce trebuie să facă fetele nemăritate în această zi?

Aflați din rândurile următoare ce reprezintă mai exact Sărbătoarea Floriilor, dar și de unde provine această denumire. În plus, descoperiți și ce trebuie să facă mai exact fetele nemăritate, pentru a-și găsi alesul, dar și care sunt doar câteva dintre tradițiile și obiceiurile acestei sărbători.

 

Ce reprezintă Sărbătoarea Floriilor

Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai importante sărbători ale acestui an, în special datorită faptului că este cea care vestește Paștele. Astfel, această sărbătoare rememorează intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, loc în care a fost aclamat de locuitorii oraşului. Tot în acea zi, Domnul nostru Iisus Hristos a fost întâmpinat cu frunze de palmier, acest aspect reprezentând astăzi și una dintre tradițiile respectate de cât mai multe persoane.

În plus, trebuie menționat și faptului că Sărbătoarea Floriilor este cea care serbează și toate persoanele care poartă nume de flori.

Ce trebuie să facă fetele nemăritate, dacă vor să ajungă în fața altarului [Sursa foto: freepik]

 

De unde provine denumirea populară a Sărbătorii de Florii

Pe lângă faptul că atenția este îndreptată către sărbătoarea religioasă a acestei zile și însemnătatea sa, atenția se îndreaptă și către renaşterea vegetaţiei. De aici provine și denumirea populară a sărbătorii, care vine mai exact, de la zeiţa romană a florilor, cunoscută și sub numele de Flora. Creştinii au fost cei care au ales să suprapună sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim cu această sărbătoare. Astfel, odată cu sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim, această sărbătoare deține și nenumărate obiceiuri şi tradiţii, respectate an de an.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Ce trebuie să facă fetele nemăritate, dacă vor să ajungă în fața altarului [Sursa foto: freepik]

Citește și: Tradiții de Paște 2023. Ce este interzis să facă femeile în prima zi de Paște, vor avea ghinion tot anul

 

Ce trebuie să facă fetele nemăritate, dacă vor să ajungă în fața altarului

De Sărbătoarea Floriilor se obişnuieşte să se facă „de ursită”. Conform acestui obicei, fetele sunt cele care aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în respectivul an. Că tot veni vorba despre căsătorie, zestrea este scoasă din casă, pentru a se aerisii, însă doar de către fetele care au continuat să poarte mărţişorul până în această zi. Mărțișorul purtat se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceș.

Cu toate acestea, există anumite obiceiuri și înainte de această sărbătoare propriu-zisă. De exemplu, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania au obiceiul de a pune o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit, iar după răsăritul soarelui, obiectele respective se folosesc în farmece, pentru ca respectivele fete să aibă noroc în dragoste, dar şi sănătate.

În plus, se obișnuiește ca la miezul nopţii, să se fiarbă busuioc în apă, pentru ca dis-de-dimineaţă fetele să se spele pe cap, pentru ca apoi să le crească părul strălucitor. În plus, cu apa rămasă de apoi, se toarnă la rădăcina unui pom, mai exact a unui păr, pentru ca băieţii să se uite că după un copac înflorit.

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Ce trebuie să facă fetele nemăritate, dacă vor să ajungă în fața altarului [Sursa foto: freepik]

 

Tradiții   și obiceiuri   de Sărbătoarea Floriilor

  • De Sărbătoarea Floriilor se spune că cine se spală pe cap fără apă descântată şi totodată și sfinţită riscă să albească.

  • Atunci când vine vorba despre palmier sau salcie, se pare că tradițiile care țin de această sărbătoare, nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.
  • Popoarele arabe sunt cele care aprind candele, împodobite cu flori, de Sărbătoarea Floriilor pe care le pun mai apoi, printre frunze de palmier. Tot de această sărbătoare, grecii sunt cei care împletesc cruci din tulpini, iar popoarele slave dăruiesc ramuri de salcie persoanelor apropiate.
  • În sâmbăta Floriilor, femeile aduc ofrandă de pomenire a morţilor, împărţind plăcinte de post. De asemenea, o fată dintr-un grup de fete, numită „ Lăzăriţa ”, se îmbrăcă în mireasă şi colindă, alături de celelalte, în faţa caselor din zonă.
  • În anumite zone ale țării, oamenii își încing mijlocul cu crenguțe sfințite de salcie, pentru a alunga boala, ținând cont de faptul că se spune că salcia este cea care vindecă durerea de spate. Tot legat de aceste ramuri de salcie, se pare că, dacă sunt așezate înainte de culcare sub pernele fetelor care nu sunt măritate, acestea urmează să aibă un soț.
  • În plus, conform unei alte tradiții ale acestei sărbători, se spune că dacă te împărtășești de Sărbătoarea Florilor, îți pui o dorință, se va îndeplini.
  • De asemenea, în duminica de Florii, trebuie să culegem florile din ciubare, pentru a le folosi pentru încondeierea ouălelor de Paște.

Ce trebuie să facă fetele nemăritate, dacă vor să ajungă în fața altarului [Sursa foto: freepik]

Citește și: Sărbatoarea Floriilor 2023: Ce trebuie să aibă femeile în portofel pentru a avea noroc



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Tradiții de Paște 2023. Ce este interzis să facă femeile în prima zi de Paște, vor avea ghinion tot anul

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat