Sărbătoarea Floriilor este foarte importantă în această lună. Însă știați care sunt tradițiile și obiceiurile pe care femeile ar trebui să le respecte?
Aflați din rândurile următoare ce reprezintă mai exact Sărbătoarea Floriilor, dar și care sunt numele sărbătorite în această zi. În plus, descoperiți și care sunt doar câteva dintre tradițiile acestei zile, dar și care sunt obiceiurile pe care ar trebui să le respectăm.
Ce reprezintă Sărbătoarea Floriilor
Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai importante sărbători ale acestui an, în special datorită faptului că este cea care vestește Paștele.
Care sunt numele sărbătorite de Florii
Odată cu venirea acestei Sărbători de Florii, toți creștinii care poartă nume de floare sunt sărbătoriți. Astfel încât, toate persoanele care poartă următoarele nume din această listă de mai jos, se vor bucura în plus de această sărbătoare: Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa, Crina, Crinu, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofiţa, Gențiana, Gherghina, Iasmin, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Mălina, Margareta, Micșunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa,
Romaniţa, Roza, Rozalia, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Zambila.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: Sărbatoarea Floriilor 2023: Ce trebuie să aibă femeile în portofel pentru a avea noroc
Tradițiile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi
- Femeile care au purtat mărţişorul până în această zi, trebuie să-l pună pe ramurile unui pom înflorit și să scoată zestrea pentru aerisire. Același lucru fac și cu hainele și veșmintele, pe care le scutură de praf, de rău și de tot ce este urât.
- Fetele care vor să aibă un păr strălucitor, la miezul nopţii trebuie să fiarbă busuioc în apă, iar dimineaţa să se spele pe cap, iar ceea ce rămâne vor turna la rădăcina unui păr, pentru că băieţii să se uite după ele. În plus, în unele zone ale țării, conform tradiției populare, fetele nemăritate pun crenguțe de salcie sub pernă, pentru a deveni mai frumoase, dar și pentru a se mărita.
- În anumite regiuni, femeile coc atâtea pâini, care se împletesc din aluat de grâu cu figuri sau cruci, câți membri are familia. Tot acestea prepară și plăcinte care se dau de pomană săracilor.
- Cu toate acestea, conform tradiției, nu se muncește, iar masa trebuie să fie întinsă pe tot parcursul zilei și să conțină și pește, pentru că este dezlegare la pește.
Ce trebuie să pună gospodinele pe masă
Obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi
- De Sărbătoarea Floriilor, se obişnuieşte să se facă "de ursită", însemnând faptul că fetele aflau dacă se vor căsători sau nu în respectivul an, iar înainte de această sărbătoare, cele din Banat şi Transilvania pun o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit, pentru a le folosi mai apoi în farmecele pentru dragoste, dar şi sănătate.
- În plus, tinerele își scot zestrea afară, la soare, pentru a o împodobi cu flori, rugându-se astfel Mântuitorului, pentru sănătate şi pentru alesul lor. Tot în acest sens există și obiceiul conform căruia, acestea îți pun busuioc sub pernă, pentru a se mărita.
- De menționat este și faptul că, dacă vă doriți să plantați o floare, se pare că în Duminica Floriilor nu se plantează nimic, pentru că altfel, veți avea parte de ghinion.
- Se pare că și atunci când vine vorba despre spălatul pe cap, conform tradiției populare, dacă ne spălăm pe cap în ziua de Florii cu apă normală, nu este bine. Apa trebuie să fie sfințită, în caz contrar, se spune că vom albi mai repede decât trebuie.
Citește și: Sărbătoarea Floriilor 2023: Ce trebuie să facă fetele nemăritate, dacă vor să ajungă în fața altarului