Sarcina și monitorizarea medicală. Analize și teste esențiale pentru o sarcină sănătoasă

Sarcina și monitorizarea medicală. Analize și teste esențiale pentru o sarcină sănătoasă
Sarcina și monitorizarea medicală

Monitorizarea unei sarcini se numără printre cei mai importanți pași pe care o mămică trebuie să îi facă. Află din rândurile de mai jos tot ce trebuie să știi despre analize și teste esențiale pentru o sarcină sănătoasă!

Dr. Andreas Vythoulkas a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre sarcină și monitorizarea medicală.

Analize și teste esențiale pentru o sarcină sănătoasă

Analize de sânge

În a doua zi de la confirmarea sarcinii, fiecare femeie trebuie să efectueze analize de sânge pentru a observa nivelul hormonului produs de organism, iar pe baza valorii lui se va descoperi câte săptămâni are sarcina.

Astfel, dacă nivelul este sub 1500, înseamnă că sarcina este la început și trebuie să se refacă analizele în următoarele 48 de ore. De obicei, pentru a vedea evoluția sarcinii, valoarea trebuie să fie până la 1500 sau 2000 de unități, până atunci trebuie să se dubleze, ceea ce este un lucru bun.

”Primul lucru pe care să îl facem, chiar în a doua zi, este să facem analize de sânge care ne arată un hormon care secretă când femeia este însărcinată, și pe baza valorii lui, noi o să ne dăm seama câte săptămâni

are sarcina, aproximativ. De exemplu, dacă este o valoare sub 1500, care este la început de sarcină, atunci trebuie să îl repetăm în 48 de ore ca să vedem evoluția sarcinii. De principiu, până la 1500 sau 2000 de unități, până atunci trebuie să se dubleze. Dublarea lui este un semn bun că sarcina merge foarte bine.”, a spus specialistul.

Citește și: Riscuri și complicații asociate cu operația de mărire a sânilor. Cum să le preveniți?

Sarcina și monitorizarea medicală[Sursa foto: freepik]

Ecografii

După ce nivelul hormonului din sânge ajunge la 1500 sau 2000 de unități, trebuie să se realizeze prima ecografie pentru a observa bebelușul. În acest mod, femeile se vor asigura că sarcina nu este extrauterină deoarece bebelușul trebuie să se afle în uterul femeii.

”După 1500 sau când ajunge la 2000 de unități, trebuie să facem prima ecografie pentru că atunci chiar se vede bebelușul, se vede sacul în uter și este absolut necesar să ne asigurăm că nu avem vreo sarcină extrauterină, adică să

ne asigurăm că se află acolo unde trebuie să se implanteze, adică în uterul unei femei.”,
a mai specificat el.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Teste de urină

Pentru o sarcină sănătoasă, femeile sunt nevoite să își facă analize care țin de secreții și culturi, pentru a nu exista infecții sau bacterii în zona genitală.

De asemenea, analizele de sânge generale hemograma sau coagulograma ajută mămicile în a vedea dacă au nevoie de vitamine suplimentare sau alte suplimente. 

”Analizele sunt cele uzuale, adică sunt secreții, culturi ne asigurăm că în zona genitală este absolut totul normal, nu avem infecții, nu avem bacterii. Niște analize de sânge generale hemograma, coagulograma să vedem dacă trebuie să introducem și alte vitamine sau alte lucruri care pot să ajute în timpul sarcinii.

Și analizele care sunt legate de infecții de sânge, analize cum este rubeola, vorbim de toxoplasmoza, adică lucrurile care nu sunt compatibile cu sarcina.”, a mai precizat acesta. 

Citește și: Varicela. Tot ce trebuie să știi despre această boală contagioasă

Sarcina și monitorizarea medicală[Sursa foto: freepik]

Teste de screening prenatal

Este recomandat să se facă analiza genetică de sânge pentru a depista posibile malformații genetice ale fătului, deoarece la 11 săptămâni există deja ADN-ul copilului în sângele mamei. Analiza se poate realiza indiferent de vârstă,

pentru a evita amniocenteza.

”Vorbim de analiza genetică care se face de sânge, care la 11 săptămâni deja există ADN al copilului la sângele mamei. Și atunci recoltând sânge de la mama, putem să ne dăm seama dacă copilul o să aibă malformații genetice sau nu. Eu le recomand la toate vârstele, pentru că acum a devenit o analiză foarte simpla și așa scăpam de alte lucruri cum sunt amniocenteze.” , a spus el.

Teste de monitorizare a tensiunii arteriale

Monitorizarea tensiunii arteriale este esențială în timpul sarcinii, fiind presiunea sângelui asupra pereților vaselor de sânge, de fiecare dată când se contractă inima pentru a pompa sânge prin tot corpul. La sfârșitul primului trimestru trebuie să se efectueze aceleași analize pentru a verifica dacă s-au produs modificări. De asemenea, se realizează și ecografia morfologică, care este foarte importantă deoarece copilul este deja format, fiind făcute măsurători la capul și cordul copilului și la organele sale interne.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

”Când ajungem pe la sfârșitul primului trimestru, atunci sunt analizele de trimestrul doi care sunt o parte din analizele de la primul trimestru, adică vedem dacă s-a modificat ceva. Și este și morfologie de trimestrul doi care este poate cea mai importantă ecografie pentru că deja copilul este format. Este o ecografie foarte amănunțită unde vedem capul copilului, adică facem niște măsurători, vedem cordul în care iar facem niște măsurători, și toate organele interne.”, a menționat doctorul.

Teste de monitorizare a contracțiilor uterine

În al treilea trimestru, investigațiile sunt similare cu cele din celelalte trimestre, deoarece se monitorizează posibilele modificări. Mai mult decât atât, frecvența vizitelor la doctor crește, adică se va merge o dată la două săptămâni.

”În trimestrul al treilea, investigațiile sunt aproximativ la fel. Doar monitorizăm la fiecare trimestru dacă se modifică ceva. Este important la trimestrul trei că aici se schimbă frecvența la care mergem la doctor, adică mergem o dată la două săptămâni.”, a spus el.

Sarcina și monitorizarea medicală[Sursa foto: freepik]

Teste pentru infecții cu transmitere sexuală

De asemenea, fiecare femeie care își dorește să rămână însărcinată este nevoită să facă testele pentru bolile cu transmitere sexuală, deoarece multe dintre boli se transmit de la mamă la făt ori în timpul sarcinii prin intermediul placentei, ori în momentul în care se declanșează travaliul sau în timpul nașterii.

 



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Varicela. Tot ce trebuie să știi despre această boală contagioasă

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies