Schimbare dramatica a vremii! Avertismentul meteorologilor. Ger cumplit in Romania

Schimbare dramatica a vremii! Avertismentul meteorologilor. Ger cumplit in Romania

Avertizare cod galben de frig emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie a intrat în vigoare duminică dimineaţă, până săptămâna viitoare urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an. De asemenea, de luni va fi în vigoare o atenţionare cod portocaliu de ger pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde maximele vor fi cuprinse între -12 şi -8 grade, iar minimele vor coborî până la -22 de grade.

 

 

Atenţionarea cod galben a intrat în vigoare duminică, la ora 03.00, şi va fi valabilă până joi, 1 martie, la ora 10.00.

 

Valul de frig va afecta toată ţara şi se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade Celsius mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an, potrivit stiripesurse.ro.

 

Maximele vor fi negative în toate regiunile, va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început în jumătatea de nord, apoi şi în restul ţării, iar intensificările vântului vor amplifica senzaţia de rece.

 

De sâmbătă seară şi până duminică noapte, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudului Banatului şi Dobrogea se înregistrează ninsori care în sud-vestul ţării vor deveni moderate cantitativ.

Vântul va avea intensificări în medie cu 45-50 de kilometri pe oră în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a ţării rafalele vor atinge local 55-65 de kilometri pe oră.

 

De asemenea, de luni, de la ora 03.00, va intra în vigoare o atenţionare cod portocaliu emisă de ANM, care va fi valabil până joi, 1 martie, la ora 10.00. În acest interval, temperaturile vor fi foarte scăzute, atât pe timpul nopţii, cât şi pe timpul zilei, în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

 

În aceste zone, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar şi pe timpul zilei. Maximele vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade. Rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.

 

Meterorologii spun că de luni dimineaţă aria ninsorilor se va extinde, în sud şi sud-est vor deveni local abundente şi vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei.

 

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că a dispus prefecturilor convocarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, asigurarea bunei funcţionări a utilităţilor publice şi monitorizarea stocurilor de materiale antiderapante destinate intervenţiei pe reţeaua de drumuri la nivel naţional.

 

Echipajele SMURD şi ale serviciilor de ambulanţă vor fi prezente în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost, pentru identificarea acestora şi transportul la centrele de cazare temporară amenajate de autorităţile locale. De asemenea, pacienţii dializaţi şi femeile însărcinate, care din cauza viscolului riscă să rămână blocaţi în zone izolate vor fi transportaţi la unităţile sanitare din teritoriu şi internaţi la secţiile de specialitate, mai spune MAI.

 

Reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor să evite petrecerea unui timp îndelungat la temperaturi scăzute, mai ales în cazul persoanelor care suferă de diverse afecţiuni, să poarte îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate, iar orice situaţie de risc să fie sesizată la numărul unic de urgenţă 112.

 

De asemenea, şoferilor li se recomandă să aibă autoturismele echipate de iarnă, să circule cu viteză redusă, să păstreze distanţa de siguranţă între autovehicule şi să folosească frâna de motor. Totodată, pentru evitarea producerii unor incendii, pompierii recomandă verificarea instalaţiilor de încălzire şi evitarea folosirii unor surse de căldură improvizate.

 

În Capitală, de la ora 12.00 va avea loc Comandamentul de iarnă, convocat de primarul general Gabriela Firea, cu toate instituţiile implicate în operaţiunile de deszăpezire şi combaterea a poleiului.



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Prognoza meteo pentru doua saptamani - Primavara vine mai devreme in unele regiuni din tara

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină