Află din rândurile următoare care sunt obiceiurile și tradițiile care trebuie respectate de Schimbarea la Față a Domnului în 2023.
Schimbarea la Față a Domnului este una dintre sărbătorile semnificative pentru creștinii ortodocși, având o însemnătate aparte în tradiția creștină.
Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului se prăznuiește în fiecare an în data de 6 august, fiind marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox.
Anul acesta, ziua de 6 august pică într-o zi de duminică, fiind prăznuită în postul Sfintei Marii. Cu toate acestea, se face dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.
Schimbarea la Față a Domnului 2023
Această mare sărbătoare datează încă de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor.
În locul respectiv, Mântuitorul Iisus Hristos se ruga, alături de apostoli. Dintr-o dată, acestea au parte de un eveniment nemaivăzut: chipul Mântuitorului s-a transformat, fiind cuprins de o strălucire aparte, iar hainele Lui s-au făcut albe ca zăpada.
Astfel, date fiind aceste evenimente, din punct de vedere religios, această mare sărbătoare semnifică una dintre minunile săvârșite de Iisus și posibilitatea pe care Dumnezeu le-a oferit-o apostolilor de a vedea în Fiul Său lumina divină.
Pe lângă însemnătatea religioasă, această mare sărbătoare este asociată unor tradiții și obiceiuri pe care creștinii le respectă pentru a beneficia de ajutorul lui Dumnezeu și a avea posibilitatea de a se îndumnezei încă din viața aceasta.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Descoperă în rândurile următoare care sunt tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte credincioșii pentru ca Dumnezeu să le îndeplinească dorințele și să îi primească în Împărăția Cerurilor.
Tradiții și obiceiuri de Schimbarea la Față a Domnului 2023
Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului este numită în popor şi Obrejenia, denumire ce semnifică o schimbare, o transformare. Totodată, mai are și denumirea de Pobrejenia sau Probojeni, cuvânt care are sensul de a certă pe cineva.
Acestei sărbători îi sunt asociate o mulțime de tradiții și obiceiuri pe care credincioșii le respectă, în funcție de zona în care locuiesc.
Principalele aspecte de care trebuie să țină cont credincioșii sunt legate de treburile gospodărești.
Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, în această zi este interzisă orice fel de activitate gospodărească. Femeile nu au voie să spele, să coasă, să calce, să dea cu mătura sau să facă treburi casnice, ziua de 6 august fiind dedicată rugăciunii.
Se spune că femeile care se vor ruga în această zi de sărbătoare le se vor îndeplini dorințele și vor avea parte de sănătate și de o viață liniștită, sub ocrotirea lui Dumnezeu.
Mai mult decât atât, această sărbătoare este privită și că începutul toamnei, iar din această zi vremea începe să se schimbe și să se răcească.
În ziua Schimbării la Față a Domnului se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat și recoltele. De astăzi, se pare că iarbă nu mai crește, iar păsările se pregătesc să plece spre țările calde. De aceea, se spune că dacă vremea este însorită și plăcută, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată, iar dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.
Până la această sărbătoare, țăranii trebuie să termine de cosit, de adunat fânul și de cules ultimele plante de leac.
De ce nu au voie femeile să se spele în această zi
Citește și: Schimbarea la Față a Domnului 2023. Ce le este interzis femeilor să facă pe 6 august
Există o serie de tradiții și obiceiuri pe care trebuie să le respecte femeile. Acestea nu trebuie să spele haine în ziua de sărbătoare deoarece, în caz contrar, vor avea păduchi și ploșnițe.
Mia mult decât atât, în ziua Schimbării la Față a Domnului, femeile nu au voie să se spele deoarece se spune că dacă nu vor respecta această tradiție nu la va mai crește părul.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.