Schimbarea la Față a Domnului 2023. Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi

Schimbarea la Față a Domnului 2023

Prima sărbătoare importantă a acestei luni este Schimbarea la Față a Domnului. Însă știați care sunt tradițiile pe care trebuie să le respecte femeile?

Aflați din rândurile următoare când va avea loc, anul acesta, prima mare sărbătoare cu cruce roșie a lunii august, Schimbarea la Față a Domnului. În plus, descoperiți și care sunt mai exact tradițiile și obiceiurile pe care ar trebui să le respecte femeile, dar și altele în plus. 

 

Schimbarea la Față a Domnului 2023 

Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, este una dintre cele mai importante sărbători cu cruce roșie din calendarul creștin-ortodox. Acesta este praznicul care amintește de momentul în care Mântuitorul Hristos și-a arătat puterea divină pe Muntele Taborului, în fața ucenicilor săi: Petru, Iacob și Ioan, pentru a-i întări pe aceștia. 

Anul acesta, Schimbarea la față a Domnului Iisus Hristos este prăznuită pe data de 6 august 2023, mai exact, într-o zi de duminică. Astfel, sărbătoarea este marcată în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie, în aceeași zi fiind și dezlegare la pește. 

De menționat este și faptul că sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este numită în popor şi Obrejenia, denumire ce semnifică o schimbare, o transformare. Totodată, mai are şi denumirea de Pobrejenia sau Probojeni, cuvânt care are sensul de a certă pe cineva. Această sărbătoare este privită și că începutul toamnei, iar din această zi vremea începe să se schimbe și să se răcească.  

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Schimbarea la Față a Domnului 2023 [Sursa foto: freepik]

 

Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi 

  • În această zi de sărbătoare, se spune că femeile nu au voie să se scalde în apele curgătoare, dar nici să spele rufe la râu. În caz contrar, se spune că părul nu le va mai crește.  
  • De asemenea, se spune că femeile care nu respectă această sărbătoare, vor fi uscate și gălbejite, la fel ca florile care încep să se ofilească.  
  • Și femeile sunt cele care nu trebuie să mănânce struguri nesfințiți înainte, dar nici să se certe, pentru că vor avea parte de gâlceavă pe tot parcursul anului. 
  • Femeile nu trebuie să spele haine în această zi de sărbătoare. În caz contrar, vor avea păduchi și ploșnițe. În ceea ce le privește pe cele însărcinate, dacă se vor ține de tradiții și obiceiuri, se spune că vor avea o naștere ușoară și copiii sănătoși.  
  • Femeile nu ar trebui nici să se spele în această zi, pentru că nu le va mai crește părul, dar nici să călătorească, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că se vor rătăci în drumul spre casă și se vor întoarce doar anul viitor. 

Schimbarea la Față a Domnului 2023 [Sursa foto: freepik]

Citește și: Ce se întâmplă dacă ții fasolea în frigider, înainte să o fierbi. Bucătarii pricepuți cunosc acest secret

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

 

Alte tradiții și obiceiuri care trebuie respectate în această zi 

  • Schimbarea la Față marchează începutul toamnei și se spune că astăzi, oamenii care nu își văd umbră capului la răsăritul soarelui vor muri până la finalul zilei.  
  • În ziua în care este prăznuită Schimbarea la Față, creștinii dau de pomană fructe de sezon (mere, pepene, struguri), dar și colivă. De asemenea, pachetele trebuie să conțină și icre și pește, fiind totodată și dezlegare la peste.  
  • Tot în această zi de sărbătoare, cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului.  
  • Se spune că cei care se roagă în această zi să scape de o patimă, se va vindeca cu siguranță. 
  • Astăzi se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele.  
  • De astăzi, se pare că iarbă nu mai crește, iar păsările se pregătesc să plece spre țările calde, motiv pentru care, se spune că dacă vremea este însorită și plăcută, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată, iar dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.  
  • Se spune că până la această sărbătoare, țăranii trebuie să termine de cosit, de adunat fânul și de cules ultimele plante de leac. 
  • Tot de acum este bine că să nu se mai doarmă afară.  

Schimbarea la Față a Domnului 2023 [Sursa foto: freepik]

Citește și: În această seară, de la ora 19:00, în “Dragoste și speranță”, la Kanal D2, Kuzey, pus în dificultate de mama sa



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Ce se întâmplă dacă ții fasolea în frigider, înainte să o fierbi. Bucătarii pricepuți cunosc acest secret

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină