Află din rândurile următoare unde nu ai voie să faci grătar pentru a nu primi o amendă de până la 5000 de lei.
Ziua de 1 Mai se apropie cu pași repezi, iar dacă vremea va fi una favorabilă, românii vor celebra sărbătoarea muncii, în mod tradițional, făcând grătare în aer liber.
Trebuie totuși să avem grijă unde facem grătarul, deoarece riscăm să primim amenzi de până la 5000 de lei.
În ce zone nu ai voie să faci grătar
Citește și: Anunț important pentru șoferițe! Ce categorie de femei nu vor mai putea să se urce la volan
În Monitorul Oficial al României există o lege care vizează desfășurarea activităților de picnic.
Potrivit Legii nr. 54/2012, picnicurile și grătarele se pot organiza doar cu respectarea unor reguli clare.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Conform actului normativ, activitatea de picnic se definește ca „ orice activitate de recreere desfășurată în zone în care oamenii obișnuiesc să-și petreacă timpul liber, aflate pe domeniul public ori privat al statului și/ sau al primăriilor, de una sau mai multe persoane și care presupune consumul de
Astfel, picnicul se poate organiza în zonele indicate pentru activități de picnic, unde sunt permise activități de picnic, dar nu și aprinderea focului.
În ceea ce privește grătarul, acesta se poate organiza în zonele special amenajate pentru activitățile de picnic, dotate cu utilități și facilități pentru desfășurarea activităților de picnic și în care aprinderea focului este permisă.
Alte sancțiuni care se aplică pentru persoanele care fac grătar în zonele neamenajate
Citește și: Pensii mai mari pentru femeile din România care au lucrat în grupa I și II de muncă
Persoanele care fac grătar în zonele care nu sunt special amenajate pentru această activitate, vor primi o amendă cuprinsă între 2000 și 5000 de lei.
Mai mult decât atât, persoanele care nu aruncă selectiv deșeurile și ambalajele în containerele inscripționate corespunzător categoriei de deșeuri, riscă amenzi de până la 500 de lei.
Amenzile sunt date de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, de polițiști, inclusiv cei locali, de jandarmi sau reprezentanții autorităților administrației publice locale.