ŞCOLI ÎNCHISE. Cursurile şcolilor din judeţele Arad, Gorj, Mehedinţi şi Timiş vor fi suspendate, luni, din cauza vremii nefavorabile, anunţă Ministerul Educaţiei. Măsura a fost luată de comitetele pentru situaţii de urgenţă şi va fi valabilă şi marţi în judeţul Timiş, în 39 de şcoli din judeţul Arad şi o unitate de învăţământ din Satu Mare.
ŞCOLI ÎNCHISE UPDATE Cursurile şcolare sunt suspendate, luni, în 29 de şcoli din nordul, sudul şi vestul judeţului, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a lipsei energiei electrice, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vâlcea.
În noaptea de duminică spre luni, staţiunea Voineasa a rămas izolată, după ce mai mulţi arbori au căzut pe DN 7A, blocând total drumul. Acesta a fost deblocat după aproximativ două ore, în sprijinul drumarilor de la Drumurile Naţionale fiind solicitaţi şi pompierii militari.
De asemenea, circulaţia către staţiunea Băile Olăneşti a fost îngreunată luni dimineaţa, după ce un stâlp de iluminat a căzut pe carosabil, blocând parţial drumul.
Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea le recomandă şoferilor să circule cu prudenţă pe drumurile din judeţ, în special în sud şi în nord, unde ninge abundent.