Carmen Șerban a făcut o serie de dezvăluiri despre luptape care a dus-o cu cancerul, cât și despre cum a reușit să învingă nemiloasa boală.
Carmen Șerban este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de muzică de petrecere de la noi din țară. Deși se bucură de o carieră muzicală spectaculoasă și de o comunitate mare de admiratori, artista a fost nevoită să treacă prin momente de cumpănă, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă câțiva ani, luând decizia să stea departe de ochii lumii.
În prezent, Carmen Șerban se simte pregătită să discute despre perioada cutremurătoare prin care a trecut.
Astfel, artista a menționat faptul că doar credința în divinitate a reușit să o ajute să se vindece, și chiar doctorii îi spuneau de fiecare dată, în acea perioadă, să se roage cât mai des.
„De dimineață, la prima oră, la ora 7, eram deja la Biserica Nașterii Domnului Iisus Hristos din Betleem și am avut bucuria și norocul, binecuvântarea, nu norocul, să mă împărtășească chiar starețul.
Eu sunt un om care iubește foarte mult și cred foarte mult în Dumnezeu. Îl iubesc pe Dumnezeu și cred în El. Una din minunile care mi-au schimbat deja viața este, în primul rând, faptul că m-am vindecat de un cancer prin credință. Știți foarte bine povestea mea, fanii mei o cunosc. Într-adevăr, am avut un cancer în urmă cu 11 sau 12 ani, când am fost depistată. Se mărea de la o zi la alta, de la o lună la alta, era galopant cancerul și l-am vindecat într-un an și jumătate doar prin credință.
Fără medici, desigur sub monitorizarea medicilor, care nu voiau să îmi administreze tratament medical, ci pur și simplu mă trimiteau să merg la biserică. Eu credeam atunci că au luat-o razna preoții și în gândul meu îi înjuram. Acum m-am vindecat, sunt vindecată, sunt bine și fericită”, a mai completat ea ”, a mărturisit Carmen Șerban, pentru un post TV.
În decembrie 2022, Carmen Șerban a dezvăluit în spațiul public faptul că a hotărât să încheie povestea de dragoste pe care o trăia cu partenerul ei. Astfel, cântăreața a mărturisit că atât ea, cât și fostul iubit începuseră să fie toxici unul pentru celălalt, motiv pentru care au decis amândoi să se despartă.
"În momentul acesta sunt singură, după ce am încheiat o relație de aproape 6 ani. Nu a mai mers și am decis împreună "să luăm o mică pauză", deși știm amândoi că s-a terminat definitiv. Deveniserăm toxici unul pentru celălalt și am decis, tot împreună, că o să rămânem prieteni.", a declarat Carmen Șerban, pentru fanatik.ro.