Serialul “Poveste din Anatolia” are premiera în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D

Serialul “Poveste din Anatolia” are premiera în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D

Astăzi, de la ora 20:00, telespectatorii Kanal D vor putea urmări „Poveste din Anatolia”/(original: Gönül Dağı), o nouă producţie care va capta atenția și empatia privitorului încă de la primele episoade.

În mijlocul întâmplărilor ce se vor derula în noul serial “Poveste din Anatolia” se află tânărul şi ambiţiosul Taner (interpretat Berk Atan), iar acţiunea se petrece în comunitatea din Gedelli, un orăşel din Anatolia, situat lângă muntele Gonul.

Rămas fără tată, Taner a crescut alături de bunicul său, un om sever, și de la acesta a aflat ce înseamnă viața, a învățat să viseze și tot de la el a învățat povestea Muntelui Inimii. Așa își amintește Taner povestea de dragoste <scrisă> de muntele inimii, care poartă numele lui Dilek (interpretată de Gulsim Ali), fiica învățătoarei din satul natal. Frumoasă Dilek va părăsi însă, orașul natal, mutându-se cu familia, iar de atunci Taner tot speră să o reîntâlnească. Muntele se cutremură într-o bună zi, iar evenimentul atrage după sine o cavalcadă de întâmplări.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Anii trec iar Taner este cel care își întreține familia. Pentru a-și câștigă existența, tânărul muncește la câmp în timpul zilelor, iar în weekend, slujește la nunțile la care merge cu unchiul său. Dar Taner are un vis, vrea să construiască un aparat de zbor, împreună cu verii săi. Cu ambiție dublată de inteligență, reușește să își îndeplinească dorința. Tânărul trimite un videoclip cu invenția sa unei companii și reușeste să atragă atenția. Dincolo de această reușită, alt vis e pe cale să i se împlinească... Taner își reîntâlnește dragostea, fata care i-a furat inima încă din copilărie.



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină