O poveste tulburătoare de iubire îi va ține pe telespectatori în fața micului ecran, în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 20:00, la Kanal D
Mult așteptatul serial “Promisiunea” este gata să cucerească inimile fanilor serialelor turcești de excepție, odată cu premiera producției, de care telespectatorii se vor bucura în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D!
Serialul spune, într-o manieră copleșitoare, povestea frumoasei Zümrüt (Ceren Yilmaz), o fată care poartă pe umeri povara întreținerii familei sale, după ce tatăl său suferă un grav accident. Din cauza acestei teribile întâmplări, Zümrüt rămâne “stâlpul casei” și trebuie să aibă grijă de tatăl bolnav, mama și cele două surori mai mici.
Viața fetei se schimbă atunci când îl cunoște pe Sehat (Alp Navruz), moștenitorul familiei Demirkan, iar între cei doi se înfiripă o fascinantă poveste de dragoste, aceștia dorindu-și a se căsători, imediat după ce tânărul își va satisfice stagiul militar.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Printr-o serie de evenimente dramatice ce se vor desfășura cu repeziciune în viața lui Zümrüt, aceasta va fi nevoită să accepte căsătoria cu Adil, însă loviturile șocante ale destinului nu se vor opri aici pentru frumoasa fată.
Răsturnările dramatice de situație, scenariul alert îi vor ține pe telespectatori în fața micilor ecrane, pentru a savura povestea unei iubiri imposibile.Nu ratați în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D, premiera serialului “Promisiunea”, o producție uluitoare, ce va impresiona și tulbura, deopotrivă, privitorul!