Sfânta Maria, 15 august 2023: Ce trebuie să pună gospodinele pe masă, în data de 15 august 2023?

Sfânta Maria, 15 august 2023: Ce trebuie să pună gospodinele pe masă, în data de 15 august 2023?
Sfânta Maria, 15 august 2023: Ce trebuie să pună gospodinele pe masă, în data de 15 august 2023?

Adormirea Maicii Domnului se apropie cu pași repezi. Insă știați ce trebuie să pună gospodinele pe masă în această zi?

Aflați din rândurile următoare, când pică mai exact a doua cea mai mare sărbătoare a lunii august, Adormirea Maicii Domnului. În plus, descoperiți și ce trebuie să pună gospodinele pe masă în această zi, dar și care sunt doar câteva dintre tradițiile și obiceiurile acestei mari sărbători.  

Adormirea Maicii Domnului 2023  

A doua cea mai mare sărbătoare din calendarul creștin ortodox, a lunii august, este reprezentată de Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare care este prăznuită în fiecare an, pe data de 15 august, sărbătoare care în acest an pică într-o zi de marți.   

Sărbătoarea cu cruce roșie din calendarul creștin ortodox, are la bază credința faptului că trupul Sfintei Maria nu a putrezit, ci a fost ridicat până la cer de către Dumnezeu. Astfel, în cursul zilei de astăzi, peste tot în lume, se vor ține slujbe religioase speciale.  

Credincioșii se pregătesc din timp pentru această mare sărbătoare, ținând post pe durata a două săptămâni, încă de la începutul lunii august, din data de 1 august, până la jumătatea lunii, pe data de 15 august, atunci când are loc această mare sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului.  

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Ce trebuie să pună gospodinele pe masă, în data de 15 august 

Pe lângă faptul că, femeile ar trebui să respecte tradiția conform căreia, în această sfântă zi, se împart pachete celor care au făcut parte din viață noastră, însă din păcate, nu se mai află printre noi în prezent, pachete care să conțină bucatele dorite, din aceste pachete nu trebuie să lipsească nici strugurii, fagurii de miere, dar nici prunele din noua

recoltă. Acesta este și motivul pentru care, pentru astăzi am pregătit o rețetă de găluște de prune, pe care o puteți prepara în gospodăriile voastre, bucurându-vă de ea, alături de cei dragi, dar și pentru a o adăuga în împărțanie. 

Ingrediente – Găluște cu prune 

  •  1 kg și jumătate de cartofi albi 
  • Sare 
  • 4 ouă, la temperatura camerei 
  • 250 g de făină 
  • 100 g de griș
  • 30 de prune 
  • 150 g de unt, la temperatura camerei 
  • 300 g de pesmet 
  • 150 g de zahăr brun 
  • Scorțișoară 
  • un pliculeț de zahăr vanilinat 
  • ulei 

adormirea maicii domnului traditii
Adormirea Maicii Domnului 2023[Sursa foto: PixaBay]

Mod de preparare – Găluște cu prune 

  1. în primul și în primul rând, tot ce trebuie să facem pentru această delicioasă rețetă de găluște cu prune, este să aducem o oală de dimensiuni mai mari. Oala se va pune pe aragaz, se va umple cu apă și o vom pune la fiert. Între timp vom curăța și cartofii, rând pe rând iar în momentul în care apa a început să fiarbă îi vom adăuga, însă nu înainte de a ii tăia în prealabil în cubulețe. 
  2. În acest timp, separat vom pune pe aragaz și o tigaie în care vom topi untul iar în momentul în care acesta s-a topit complet, vom adăuga și pesmetul și vom începe să amestecăm astfel încât să nu se ardă. Abia în momentul în care observăm că devine auriu oprim focul și vom adăuga și zahărul, scorțișoara, dar și pliculețul de zahăr vanilinat, timp în care vom începe să le amestecăm. 
  3. Separat a venit timpul să ne ocupăm și de prune, pe care le vom spăla rând pe rând și de la care vom scoate toți sâmburii. 
  4. Imediat ce cartofii s-au fiert, îi vom lua de pe foc, le vom scurge apa, îi vom plasa bine într-un bol de dimensiuni mai mari și vom lăsa să se răcească abia apoi vom adăuga peste aceștia și ouăle, făina, dar și grișul și le vom amesteca pe toate împreună astfel încât să obținem un aluat moale, dar lipicios. 
  5. Ne vom umezi mâinile cu puțină apă și vom începe să modelăm găluștele noastre, În interiorul cărora vom adăuga câte o prună. 
  6. În continuare, vom avea nevoie de o oală de dimensiuni mai mari în care vom adăuga apă dar și sare și o vom lăsa la fiert, în momentul în care începe să fiarbă apa vom adăuga rând pe rând și găluștele noastre. Acestea se vor lăsa la fiert timp de aproximativ 15 minute, iar din când în când vom mai trece o spatulă printre ele pentru a nu se prinde de oală. 
  7. După acest interval de timp, le vom scoate rând pe rând, cu ajutorul unei spumiere și le vom trece prin amestecul de pesmet, zahăr, dar și scorțișoara, iar rețeta de astăzi este gata de servi. Poftă bună! 

Citește și: Adormirea Maicii Domnului 2023. Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

 

Tradiții și obiceiuri care trebuie respectate în această zi  

  • Un prim aspect important legat de tradițiile și obiceiurile acestei mari sărbători, care se păstrează și până în prezent, ține de faptul că trebuie să ne amintim și de cei care nu se mai află printre noi, cei dragi nouă, care au trecut la cele veșnice. Așadar, femeile trebuie să dea de pomană pentru aceste persoane, iar pe lângă bucatele preparate în casă, pachetele trebuie să conțină, conform tradiției, și struguri, faguri de miere și prune din noua recoltă. Cu aceste pachețele, femeile se duc dimineața la biserică, pentru a le sfinții preotul, iar mai apoi să le împartă. Tot la biserica, femeile duc și cele mai frumoase flori pe care le au. 
  • În această zi, se pare că nu este voie să se coasă, să se tricoteze, să se spele, să se mature gospodăria, să se facă treburi în gospodărie, să se calce, să se dea cu împrumut, dar nici să se prelucreze lână, pentru a nu atrage pagubă. 
  • Atunci când vine vorba despre certuri, acestea trebuie evitate cu orice preț astăzi, ba chiar mai mult, dacă știm deja că cineva ne poartă dușmănie, trebuie să ne împăcăm cu persoanele în cauza.  
  • Femeile sunt cele care nu au voie să-și taie părul, să se scalde în apele curgătoare, dar nici să doarmă pe prispa casei.  
  • Odată cu Adormirii Maicii Domnului se redeschide perioada nunților și a praznicelor de pomenire a celor trecuți în neființă. 
  • În anumite zone ale României, se păstrează obiceiul conform căruia, credincioșii nu aprind focul cu două zile înainte de această sărbătoare.  
  • Se spune că dacă în această zi înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă și blândă, iar dacă ciobanii își coboară turmele de oi de pe munte, anotimpul cald se apropie de final.  

adormirea maicii domnului
Adormirea Maicii Domnului 2023[Sursa foto: freepik]

Citește și: Adormirea Maicii Domnului 2023. Ce le este interzis femeilor să facă pe 15 august



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Sfânta Maria, 15 august 2023: Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi, de Adormirea Maicii Domnului?

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies