Află din rândurile de mai jos dacă se spală sau nu haine în ziua Adormirii Maicii Domnului!
Adormirea Maicii Domnului este una din cele mai importante sărbători pentru credincioșii ortodocși. De aceea, este important să știi ce reprezintă această sărbătoare, când se sărbătorește, dar și care sunt tradițiile asociate acestei zile.
Adormirea Maicii Domnului 2023
Citește și: Sfânta Maria, 15 august 2023: De ce nu trebuie să dea cu împrumut femeile, în 15.08.2023?
Adormirea Maicii Domnului este a doua cea mai mare sărbătoare din calendarul creștin ortodox, a lunii august. Aceasta este reprezentată de Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare care în fiecare an pică pe data de 15 august.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Această zi este una cu cruce roșie din calendarul creștin ortodox, deoarece are legătură cu faptul că trupul Sfintei Maria nu a putrezit, ci a s-a ridicat până la cer de către Dumnezeu.
Fiind o sărbătoare cu un impact atât de mare, în cursul zilei de 15 august se vor ține slujbe religioase special, în toate colțurile lumii.Postul asociat cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se întinde pe o perioadă de două săptămâni, odată cu începutul lunii august, până la jumătatea lunii. Concret, acesta ține de pe 1 august până pe 15 august.
Se spală haine în ziua de sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului?
Conform regulilor creștin-ortodoxe, diind o sărbătoare cu cruce roșie în calendar, credincioșilor le este interzis să spele haine în această zi, sau să facă orice activitate casnică ce are la bază munca. Așadar, evitați să faceți curat, să spălați haine sau să faceți muncă în grădină.
Tradiții și superstiții – Adormirea Maicii Domnului
Această sărbătoare are numeroase tradiții și simboluri, fiindcă este asociată cu o puternică simbolistică. Una din superstiții spune că fetele care vor să se mărite trebuie să spele cu apă de busuioc icoana Maicii Domnului pentru ca alesul să vină și pentru ele. Mai mult, ziua de 15 august este ultima zi din sezonul estival când florile pot fi culese. Se spune că cine ține post negru în această zi va scăpa de belele și necazuri.
Rugăciune pentru Adormirea Maicii Domnului 2023
Iată o rugăciune pe care credincioșii o pot rosti pe data de 15 august 2023:
„Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin. Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. ”