Diabetul zaharat reprezintă o problemă serioasă de sănătate și creează diverse dificultăți persoanelor care sunt diagnosticate cu această afecțiune.
În cazul în care există riscul sau suspiciunea de diabet și în cazul tău, trebuie să începi să faci unele ajustări ale stilului de viață, făcând alegeri benefice.
Verifică hemoglobina glicozilată
Este indicat să îți faci analize de rutină, inclusiv determinarea nivelului de hemoglobină glicozilată (HbA1C). Aceasta este un tip de proteină din celulele roșii, iar contribuția sa esențială este să transporte oxigen. Hemoglobina glicozilată se caracterizează prin faptul că zahărul se atașează de hemoglobină, iar testul de sânge îl va ajuta pe medicul diabetolog să observe nivelul de glucoză din organism pe o perioadă de trei luni.
Adoptă o dietă specifică
Discută cu medicul specialist pentru a stabili o dietă pliată pe particularitățile situației tale. În principiu, este indicat să optezi pentru alimente organice, slabe în zaharuri și carbohidrați. Organismul descompune carbohidrații în molecule de zahăr ce sunt absorbite apoi în sistemul circulator.
În cazul persoanelor cu prediabet, celulele sunt rezistente la insulina, motiv pentru care glicemia rămâne crescută. Pentru a compensa acest fapt, pancreasul produce o cantitate și mai mare de insulina, în ideea de a reduce glicemia. În timp, această situație, netratată, poate duce la diabet de tipul 2.
Fă exerciții fizice regulat
Mișcarea ar putea fi utilă în prevenirea diabetului. Exercițiile fizice cresc sensibilitatea celulelor la insulină, ceea ce înseamnă că vei avea nevoie de o cantitate mai redusă de insulină pentru a gestiona nivelul glicemiei. [1]
Discută cu medicul tău în legătură cu tipul de exerciții fizice și gradul de dificultate al acestora. De pildă, poți face mișcări aerobice, antrenamente de diferite tipuri sau poți începe practicarea unor sporturi preferate. De asemenea, ia în considerare și exerciții scurte, de zece minute, precum mersul în pas alert.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Hidratează-te
Înlocuiește cu apa plată sucurile și alte băuturi care conțin o cantitate mare de zahăr. Evită și sucul de fructe proaspăt stoarse. Apa are rol în gestionarea glicemiei și a insulinei, drept pentru care este un factor ce contribuie la prevenirea diabetului.
Vorbește cu medicul tău despre cantitatea de apă care se recomandă în raport cu greutatea pe care o ai. Este important să consumi o cantitate optimă, deoarece nici excesul nu este indicat, întrucât ar putea duce la eliminarea mineralelor din organism.
Încearcă să pierzi în greutate
Dacă te confrunți cu un număr mai mare de kilograme, riscul de a face diabet de tipul 2 este crescut. Grăsimea acumulată în jurul mijlocului, mai exact, al organelor abdominale, este asociată cu factori precum rezistența la insulină, inflamația, prediabetul și diabetul de tipul 2.
Pierderea unei greutăți reduse, precum între 5% și 7%, ar putea contribui la prevenirea diabetului dacă ești o persoană supraponderală sau cu greutate care este în exces. [1]
Alte obiceiuri sănătoase pe care le poți adopta
Renunță la fumat- cu toate că deocamdată nu sunt suficiente studii care să ateste legătura dintre tutun și diabet, specialiștii sunt de părere că fumatul ar putea contribui la rezistența insulinei și la inhibarea acesteia [1];
Vitamina D este importantă pentru gestionarea glicemiei. Unele studii atestă o legătură între aceasta și diabet, astfel că este posibil să aibă un rol în prevenirea afecțiunii. Fă-ți o analiză de sânge pentru a vedea dacă ai deficiență, caz în care medicul îți poate recomanda un supliment alimentar.
Dacă nu ai deficiență de vitamina D, îți poți asigura aportul necesar prin consumul de pește gras și ulei din ficat de cod. În plus, este indicat să stai la soare în intervalele în care nu este caniculă. Adoptă un stil de viață sănătos și mergi regulat la consultații de specialitate, pentru ca medicul să îți monitorizeze situația.
Sursă de referință:
- Streit, Lizzie. “How to Prevent Type 2 Diabetes: 11 Methods.” Healthline, Healthline Media, 28 Jan. 2022, www.healthline.com/nutrition/prevent-diabetes.
Sursă foto: shutterstock.com