Sfinții Petru și Pavel 2022: Tradiții și obiceiuri pe care să le respecți de această sărbătoare

Sfinții Petru și Pavel 2022: Tradiții și obiceiuri pe care să le respecți de această sărbătoare

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel are nenumărate semnificații. Însă știați care sunt obiceiurile pe care ar trebui să le respectați în această zi?

Aflați din rândurile următoare ce semnifică mai exact sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dar și când începe postul pentru această sărbătoare. În plus, descoperiți și tradițiile și obiceiurile care trebuie să fie respectate în apropierea acestei sfinte sărbători.

 

Ce semnifică sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Petru ” înseamnă „piatră” şi semnifică tăria, statornicia şi neclintirea. Pe de altă parte, „Pavel” înseamnă „mic” şi semnifică părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Sfinții Apostoli Petru şi Pavel ne învaţă pe noi creștinii, faptul că trebuie să credem din răsputeri, iar totodată şi în vieţuirea creştină.

Sfântul Apostol Petru se numea Simeon, înainte de a se întâlni cu Domnul. În ceea ce-l privește pe   Sfântul Apostol Pavel, acesta se numea Saul, tot înainte de a-l vedea pe Domnul, care i s-a arătat. Acela a fost și momentul în care Sfântul Apostol Pavel a început să creadă în Iisus Hristos și s-a botezat. Această schimbare a numelor arată faptul că a avut loc schimbarea esenţială care s-a petrecut în sufletele Apostolilor, de fapt. Astfel, Dumnezeu nu alege numele la întâmplare, ci într-un mod în care, prin intermediul punerii acestor nume, nu numai că se arată schimbarea, ci o şi face. La fel primesc şi toţi creştinii, un nume nou printr-o schimbare esenţială.

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Pe ce dată se serbează Moșii de Vară 2022. Ce semnifică această sărbătoare

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

 

Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel în acest an

În acest an, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe pe data de 20 iunie, luni, și durează timp de nouă zile, până la sărbătoarea Sfinților cu același nume. Prin urmare, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este celebrată în fiecare an, pe data de 29 iunie. Anul acesta, Sfinții Petru şi Pavel vor fi sărbătoriți într-o zi de miercuri, iar Biserica a stabilit ca în această zi să fie dezlegare la pește.

În acest an, din cele 9 zile de post, trei vor avea dezlegare la pește, mai exact în zilele de 24 iunie( Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul) și 25-26 iunie (zile de sâmbătă și duminică). Durata acestui post este schimbătoare, în funcție de data în care pică Sfintele Paști. Potrivit celor rânduite, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe în lunea de după Duminica denumită a Tuturor Sfinților.

Pregătirea pentru postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostolic, dar și a altor cărți duhovnicești. Prin faptul că ținem acest post, cinstim totodată și darurile Sfântului Duh care s-au coborât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime. Aceasta era și denumirea postului, în vremurile trecute, „Postul Cincizecimii”.

[Sursa foto: unsplash]

Citește și: Catinca, mesaj îngrijorător în mediul online: "Îmi faceți rău!" Ce se întâmplă cu fosta concurentă din Casa iubirii după despărțirea de Ștefan- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro

Citeste si: Tradiții și obiceiuri de Rusalii 2022. Ce nu ai voie să faci în această zi

 

Tradiții și obiceiuri de  Sfinții Apostoli Petru și Pavel

  • Pentru că este stăpânul comorilor cerești, Sfântul Petru hrănește animalele sălbatice, mai ales lupii. Tot acesta este cel care topește în bucățele mici și fierbe grindina, pentru a nu distruge recoltele. Se spune că la marile sărbători, Sfântul Petru poate să fie văzut la miez de noapte, atunci când se deschide cerul, moment în care acesta se află la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu
  • Se spune că în ziua de sărbătoare, Sfântul Petru împlinește o dorință cu adevărat importantă celor care țin post negru cu o zi înainte de sărbătoare
  • Din această zi de sărbătoare, cucul și privighetorile nu mai cântă
  • Tot conform tradiției populare, se spune că până în această zi, nu se scutură merii, iar pentru a se respecta această datină, ogoarele sunt ocrotite de căderea grindinei
  • Tot acum, Sfântul Petru este cel care pocnește din bici, iar scânteile se transformă în licurici, care-i ajută pe călătorii de pe drumurile de munte sau din pădure, să își găsească drumul
  • De Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pentru a avea spor și sănătate în casă, la biserică se sfințesc pachete cu colaci, lumânări, mere dulci, mere acrișoare, zarzăre și colivă, pentru ca mai apoi toate acestea să fie împărțite oamenilor
  • De asemenea, femeile nu au voie să mănânce mere, până în ziua sărbătorii, pentru că se spune că îi pot supăra pe cei trecuți la cele veșnice din familie. După această zi, tinerele vor avea voie să mănânce mere, însă cele mai în vârstă, vor putea să consume mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie
  • Oamenii pistruiați sunt cei care trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, în momentul în care cocoșul va cânta. Astfel, se spune că pistruii nu se vor mai înmulți
  • Dacă în ziua Sfinților Apostoli va tuna și va fulgera, este semn că nucile și alunele vor fi viermănoase sau seci
  • În anumite zone ale țării există obiceiul în care mamele pregătesc și dăruiesc talismane fiicelor lor, talisman ce constă într-o punguță roșie în care se pun câte un cățel de usturoi și frunze de pelin. Acesta este purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie aparate de farmece și de ielele care le-ar putea fura norocul

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Ce înseamnă sărbătoare cu cruce roșie



Citește și:

Ce este și ce beneficii are sarea celtică

Ce se face de Sânziene, sărbătoarea denumită şi Drăgaica

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță la finalul sezonului de filmări, în compania colegilor săi!

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a