Shakshuka este o rețetă absolut delicioasă care poate ține locul unul mic-dejun extrem de sățios.
Shakshuka este o mâncare descoperită de evrei, care se pregătea în trecut pentru micul dejun. Această rețetă provine din zona Africii de Nord și a fost introdusă în Israel de evrei.
După cum bine știm, micul dejun este cea mai importantă masă a zilei și nu trebuie să sărim peste aceasta sub nicio formă. Ouăle sunt ideale pentru acest moment al zilei, indiferent de combinație.
Shakshuka îmbină perfect ouăle cu aroma roșiilor și ardeilor, gustul acestui preparat fiind absolut incredibil.
Ingrediente
- 1 ardei gras rosu
- ½ ardei gras galben
- 2 catei de usturoi
- cateva felii de ardei iute
- 1 ceapa rosie potrivita
- 400 g de rosii proaspete
- piper
- chimion
- boia de ardei dulce
- sare
- 2 linguri de ulei
Citeste si: Cum să faci trufe din biscuiți Oreo! Avem pentru tine o reteta simpla si delicioasa.
Iată rețeta pentru Shakshuka!
Se pune uleiul la încins în tigaie. Se adaugă ceapa și un vârf de linguriță de chimion.
După aproximativ 2-3 minute se adaugă ardeii. Trebuie să reduceți focul!
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Adăugați apoi usturoiul și ardeiul iute, în felii fine.
Continuați să amestecați, apoi adăugați puțină apă, ca să înăbușiți legumele.
Lăsați amestecul la foc mic până se înmoaie. Când ceapa si ardeiul se înmoaie, adăugați roșiile, un vârf de linguriță de piper, un vârf de linguriță de boia de ardei dulce, o linguriță de sare, apoi amestecați totul.
Lasați totul la fiert. Când observați că sosul s-a mai îngroșat, gustați și potriviți cantitatea de sare.
Spargeți ouăle direct în tigaie. Reduceți focul și acoperiți tigaia cu un capac, apoi așteptați să se coaguleze oul. Așteptați aproximativ 4 minute, apoi stingeți focul.
Albușul trebuie să fie foarte bine coagulat, iar gălbenușul trebuie să rămână moale. Presărați deasupra pătrunjel tocat fin sau brânză, după preferințe.
Citeste si: Rețeta pentru Macarons ca în patiseriile franțuzești! Iată pașii pentru celebrul desert!
1.Dacă doriți ca sosul să fie mai dulce, puteți să adăugați 1 vârf de cuțit de zahăr sau chiar miere de albine.
2.Dacă ați ales să folosiți brânză, e bine să o presărați imediat după ce ați spart ouăle, ca să se poată topi.
3.Aveți grijă ca ouăle să fie foarte proaspete, gustul preparatului depinde de acest aspect.
4.Se pot folosi și alte condimente, pentru un gust exotic: 2-3 cuișoare, un vârf de cuțit de turmeric, boia iute, boia afumată etc.