Sindromul de colon iritabil a început să fie o afecţiune din ce în ce mai răspândită. Această afecţiune este una dintre cele mai frecvente tulburări intenstinale. Sindromul de colon iritabil este acea afecţiune care are tendinţa să apară în mod repetat, simptomele acestei boli pot să dispară şi apoi să recidiveze.
Aşadar, citeşte mai departe şi află totul despre sindromul colonului iritabil, cauzele, simptomele şi tratamentul indicat pentru tratarea acestuia.
Rolul colonului în organism
Pentru a cunoaşte cât mai bine despre sindromul colonului iritabil, trebuie să ştim despre rolul colonului în organism. Astfel, colonul mai este denumit intenstin gros şi este legat de stomac cu ajutorul intenstinului subţire. La nivelul colonului se întâmplă o diversitate de procese ale digestei, aici are loc procesul de transformare finală a alimentelor.
Colonul are un diametru cuprins între 3-8 centrimetri iar lungimea poate să ajungă până la 1,6 metri. Colonul se află în cavitatea abdominală, între stomac şi rect,are rolul de a curăţa organismul de materiile de care nu mai are nevoie.
Pe scurt, funcţia colonului este de a extrage toţi nutrienţii din alimente înainte ca aceştia să fie eliminaţi prin defecaţie.
Ce este sindromul colonului iritabil?
Sindromul colonului iritabil reprezintă cea mai frecventă afecţiune dintre tulburările intenstinale. Conform studiilor, aproximativ 10-15% din populaţia globului suferă de această afecţiune. Sindromul colonului iritabil se manifestă prin contracţii neregulate ale muşchilor intestinali iar reziduurile alimentare se mişcă în colon cu mare greutate.
Astfel, sindromul colonulu iritabil este o afecţiune digestivă şi provoacă balonare, flatulenţă, dureri abdominale şi diaree, aceste simptome apar de obicei înainte de defecare sau după mese.
Cauzele colonului iritabil
De obicei, sindromul colonului iritabil apare din cauza anumitor factori de risc precum cei de mai jos.
-
Alimentaţia
Câteva alimente au fost etichetate ca fiind factori de risc pentru dezvoltarea colonului iritabil.
-
Sedentarismul
Sedentarismul este un alt factor de risc al apariţiei acestei afecţiuni.
-
Medicamentele
În mod deosebit, antibioticele sunt acele medicamente care duc la favorizarea apariţiei sindromului de colon iritabil. Antibioticele afectează flora intenstinala ceea ce denotă apariţia afcetiunii de colon iritabil. De asemenea, utilizarea în exces a medicamentelor antiacide sau laxative poate influenţa procesul digestiv.
Simptomele colonului iritabil
De obicei, simptomele colonului iritabil sunt:
-
Episoade de diaree şi constipaţie, pot alterna;
-
Dureri abdominale care dispar prin defecaţie;
-
Senzaţii de balonare, gaze;
-
Greaţă şi oboseală.
Ce investigaţii poţi face pentru depistarea colonului iritabil?
-
Colonoscopie;
-
Teste de laborator;
-
Biopsie;
-
Ecografie;
-
Sigmoidoscopie.
Tratament pentru sindromul colonului iritabil
Pentru a trata un colon iritabil trebuie să ai în vedere schimbarea stilului de viaţă şi abordarea unor tratamente naturiste care să te ajute să previi şi să combaţi toate aceste simptome ale colonului iritabil.