Află din rândurile următoare care sunt alimentele pe care trebuie să le consumi atunci când te confrunți cu sindromul ovarelor polichistice.
Sindromul ovarelor polichistice este o afecțiune des întâlnită în cazul femeilor, care poate avea numeroase efecte negative, atât în privința stării de sănătate, cât și în cazul sănătății emoționale.
De cele mai multe ori, acest sindrom este asociat cu dezechilibre hormonale, care pot duce la creșterea accentuată în greutate. De asemenea, pe lângă tratamentul prescris de către medicul ginecolog, este foarte important să avem o alimentație adecvată pentru a ne vindeca de această afecțiune.
În cadrul unei emisiuni, doamna doctor Sonia Burtic, nutriționist, a vorbit despre sindromul ovarelor polichistice și cum poate fi acesta tratat prin intermediul unei alimentații adecvate.
Ce este sindromul ovarelor polichistice
Citește și: Simptomele teribile ale sindromului ovarelor polichstice- Pot sa-ti provoace ingrasare si probleme cu inima
Potrivit specialistului în domeniu, sindromul ovarelor polichistice provine dintr-un dezechilibru hormonal și presupune formarea unor chisturi pe ovare.
„ Sindromul ovarului polichistic este legat de o perturbare hormonală, o creștere a hormonilor androgeni, în special testosteronul în cazul femeilor .”, a spus specialistul în domeniu.
De cele mai multe ori, sindromul ovarelor polichistice este asociat cu creșterea în greutate fără să se facă exces alimentar, apariția acneei, a unor stări de anxietate și depresie, tulburări la nivelul somnului, urmate de apariția stărilor de insomnie, pilozitate excesivă și dereglări ale ciclului menstrual.
Printre principalele cauza ale apariției acestei afecțiuni se numără factorul genetic, dar și rezistența la insulină și inflamația, care provin în urma unor obiceiuri alimentare nesănătoase și a unui stil de viață dezechilibrat.
Potrivit specialistului în domeniu, sindromul ovarelor polichistice poate să ducă la numeroase complicații, cum ar fi infertilitatea, hiperglicemia, trigliceridele crescute, colesterolul crescut și acumularea unor grăsimi la nivelul ficatului.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
De aceea, este foarte important ca prin intermediul alimentației să prevenim apariția chisturilor ovariene și în cazul în care ne confruntăm cu această afecțiune, să știm care sunt alimentele pe care trebuie să le consumăm și ce trebuie să evităm.
Dieta bogată în proteine și fibre
Potrivit specialistului în domeniu, atunci când ne confruntăm cu această afecțiune este foarte important să fim atenți la proveniența alimentelor de origine animală.
„ Putem să mâncăm și carne și ouă, orice proteină animală, dar să avem grijă la proveniență .”, spune specialistul în domeniu.
În ultimul timp, supermarketurile sunt pline de carne cu hormoni de creștere și antibiotice, care consumată în mod regulat, duce la apariția unor dezechilibre hormonale.
Totodată, este foarte important să introducem în alimentația noastră proteina de origine animală, dar și alimente bogate în fibre, cum ar fi legumele și fructele.
Printre alimentele care trebuie consumate de cel puțin trei ori pe săptămână se numără ouăle, care sunt o sursă foarte bună de proteină animală.
„ Este o proteină de foarte bună calitate. Nu ne ferim de ouă. Nu ne afectează, nu ne cresc colesterolul dacă le consumăm în cantitate moderată .”, a spus specialistul în domeniu.
Carbohidrați complecși
Citește și: Bolile de tiroidă și de ficat se văd pe piele
Citește și: La ce oră se închid secțiile de votare la prezidențiale 2024?- stirilekanald.ro
„ Pentru rezistența la insulină trebuie să înlocuim carbohidrații rafinați cu cei integrali .”, spune specialistul în domeniu.
Astfel, trebuie să consumăm paste integrale, orez integral și pâine integrală, care conțin carbohidrați complecși ce previn apariția rezistenței la insulină.
Grăsimi sănătoase
„ Nu trebuie să ne ferim de grăsimi. Trebuie să alegem grăsimile sănătoase, să evităm prăjelile, sosurile, mâncarea super procesată .”, spune specialistul în domeniu.
Astfel, printre alimentele bogate în grăsimi sănătoase, se numără untul, avocado, dar și nucile și migdalele.
De asemenea, uleiul de măsline și cel de cocos pot fi folosite cu ușurință în pregătirea unor preparate.
Reducerea consumului de lactate
Potrivit specialistului în domeniu, este recomandat pe cât posibil să reducem consumul de lactate atunci când ne confruntăm cu sindromul ovarelor polichistice. Totodată, printre alimentele ce provin din lapte și sunt recomandate în cazul persoanelor care au această afecțiune se numără brânza de capră și iaurtul grecesc.