Sore și Bitză au fost invitații matinalului "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat", difuzat simultan pe Kanal D2 și Radio Impuls, și au adus un cadou inedit pentru fanii celebrei Laura Stoica.
Cei doi artișți au fost prezenți în studio pentru a lansa remake-ul hitului "Un actor grăbit", un adevărat omagiu adus regretatei artiste, care a murit într-un cumplit accident de mășină la doar 39 de ani.
Colaborarea este cu atât mai inedită cu cât reprezintă pentru îndrăgita interpretă Sore sfârșitul unei binemeritate pauze muzicale. În toată această perioadă, Sore s-a dedicat creșterii fetiței sale în vârstă de 7 ani și jumătate.
"Și eu mă număr printre cei care și-au luat o pauză de la muzică. În ultimii doi ani nu am mai făcut nimic, pentru că, de la un punct, simțeam o presiune; ți se stoarce inspirația.(...) E mereu acel <trebuie să facem, trebuie să lansăm>...un
Și pentru Bitză pauzele muzicale reprezintă un adevărat beneficiu.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Cunoscutul hip-hoper este unul dintre pilonii importanți ai acestui gen muzical în România. A debutat în ”Ro-Mania”, a înființat trupa ”Déjà vu” pentru ca apoi să se lanseze într-o carieră solo.
"La Madrid am stat un an și ceva fără muzică și n-am putut să stau fără ea.(...) Mi se umpluse capul de versuri, de idei, mă mâncau degetele să fac beat-uri.(...) Nu a fost neapărat o alegere. Nu am putut să stau fără treaba asta", a spus Bitză.
Nu ratați, de luni până vineri, de la ora 07:00, matinalul "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat", difuzat simultan la Radio Impuls și Kanal D2, pentru dimineți antrenante cu muzică bună, informații relevante și invitați speciali.