„Sper ca Dumnezeu să mă țină în viață și să mai pot merge măcar la câteva concerte!” Jador și-a anunțat retragerea din muzică. Ce declarații emoționante a făcut manelistul, de pe patul de spital

„Sper ca Dumnezeu să mă țină în viață și să mai pot merge măcar la câteva concerte!” Jador și-a anunțat retragerea din muzică. Ce declarații emoționante a făcut manelistul, de pe patul de spital

Artistul a postat un mesaj pe rețelele de socializare, cu care a reușit să își alarmeze fanii. Iată despre ce este vorba!

Jador se numără printre cei mai îndrăgiți cântăreți de la noi din țară. Recent, acesta a simțit să facă un anunț inedit în mediul online, în care a dezvăluit că se confruntă cu probleme de sănătate. Astfel, vedeta a menționat că este hotărât să renunțe la cariera ce l-a consacrat, deoarece dorește să își pună sănătatea pe primul loc.

Citește și: Vulpița, apariție de senzație după ce s-a despărțit de Viorel Stegaru! Femeia radiază de fericire în mediul online

Jador, mesaj neașteptat din spital

Potrivit mesajului pe care l-a publicat, din cauza problemelor de sănătate cu care se luptă, Jador a luat decizia, după ce s-a consultat cu toată echipa sa, să își pună cariera muzicală pe locul doi. 

Deși manelistul nu a precizat cu ce probleme se confruntă, a lăsat să se înțeleagă că, de fapt, este vorba de un diagnostic foarte grav. Acesta a spus la finalul anunțului că cea mai mare dorință a sa este aceea de a-l mai lăsa Dumnezeu în viață pentru încă câteva evenimente, cât și pentru a-și duce proiectele de anul acesta la bun sfârșit.

Jador și-a anunțat retragerea din muzică [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Jador le-a transmis fanilor săi multă sănătate

 Mai mult decât atât, Jador le-a spus fanilor săi că le va lăsa lor toată averea sa muzicală. Artistul își iubește foarte mult fanii și le-a transmis multă sănătate.

„Vă anunț cu părere de rău că, cariera mea se încheie aici! 2023. Voi scoate piesele pe care le-am pregătit pentru voi anul acesta și care sunt deja pregătite... pentru jadorașii mei! Ultima piesă va fi în luna Decembrie… Împreuna cu managerul meu și toată echipa am deschis că sănătatea mea e mai importantă! ANUL ĂSTA CÂT NE MAI RĂMÂNE SPER CĂ DUMNEZEU SĂ MĂ ȚiNĂ ÎN VIAȚĂ ȘI SĂ MAI POT MERGE MĂCAR LA CÂTEVA CONCERTE😞! În cazul în care nu o să mai fiu...

vă dau vouă, fanilor mei, muzică gratis! VĂ iubesc și sper să nu vă supere acest mesaj 😞 aveți grijă de sănătatea voastră!”, a fost mesajul publicat de Jador pe conturile sale de socializare.

Jador și-a anunțat retragerea din muzică [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Ce surpriză i-a făcut Claudia Puican lui Jador. Artistul a izbucnit în lacrimi

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

 

 

 



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

„Ce ai făcut Veronicoo?” Vulpița este gravidă pentru a treia oară. În ce ipostaze a apărut pe rețelele de socializare

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină