Stela Enache a vorbit despre generațiile actuale de tineri și cum era viața când ea era adolescentă.
Odată cu trecerea anilor, toate ideile și opiniile celor din jur se schimbă, iar preferințele merg, categoric, către alte lucruri și alte interesuri. Stela Enache, invitată în cadrul unui podcast realizat de Intervievista, a vorbit despre cum arăta adolescența pentru ea și care sunt diferențele esențiale dintre tinerii de atunci și acum.
O deranjează la culme un lucru, acela când îi aud pe cei din jur că nu au nevoie de anumite informații pe care ar trebui să le învețe astăzi. „Noi, când plecam cu fetele sau cu băieții, cu iubiții, stăteam de vorbă, ne uitam unii la alții, ne uitam în ochii lor și aveam ce să discutăm. Această dorință de progres, dar noi facem, de fapt, regres. Noi știam să luăm o carte și căutam adevărul, căutam să rezolvăm ceva din cărți.
Acum totul se oferă, ei nu mai sunt interesați practic. Dacă nu pui mintea la contribuție și ai totul de-a gata, nu cercetezi, nu calculezi. Când aud „Dar ce avem noi nevoie.....La ce-mi trebuie?” Războiul nu știu care. „Dar mă interesează de morți?” Să nu știi nimic, să nu te intereseze nimic, nici măcar unde e o țară.”, a povestit Stela Enache.
Stela Enache a mai vorbit despre cum s-a raportat ea la familie în perioada adolescenței. Chiar dacă nu avea foarte multe lucruri, familia era implicată în partea emoțională a copiilor, iar un lucru pe care și-l amintește făcut de tatăl ei este ca mers din Reșița până în Constanța doar pentru a-i cumpăra portocale, la dorința acesteia. „Ce am observat acum. Copiii nu mai ascultă sfaturile părinților, mai degrabă ascultă de niște colegi, ce mai văd ei pe telefon sau la computer. Mi-aș dori să fie și acum această relație între părinte și copil sau mai degrabă între copil și părinte, că părintele rămâne părinte. Și această goană cu să fie bine copilului, să ne fie bine nouă e tot această goană după bani și nu mai sunt acele legături strânse, sufletești, care ar trebui să fie între părinte și copil. Noi n-am avut nu știu ce. Știu că tatăl meu a plecat de la Reșița la Constanța să cumpere niște portocale pentru mine.”, a spus Stela Enache.