Maria Constantin a vorbit despre relația cu Marcel Toader și banii pe care aceste i-a luat de la Gabriela Cristea.
Marcel Toader s-a stins din viață în urmă cu aproape 5 ani, însă chiar și după trecerea sa în neființă, femeile care au făcut parte din viața lui au continuat să vorbească despre acesta.
Ulterior, s-a petrecut divorțul de Maria Constantin, care la rândul său, a avut numeroase acuzații la adresa omului de afaceri.
Acum, invitată în cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe Kanal D2, dar și pe canalul de YouTube theXclsuive, Maria Constantin a vorbit despre căsnicia cu Marcel Toader.
Maria Constantin nu a știut de banii pe care Marcel Toader i-a luat de la Gabriela Cristea
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Artista a dezvăluit că fostul său soț i-a ascuns adevărul cu privire la banii pe care acesta i-a luat de la prezentatoarea TV.
„L-am întrebat și îmi spunea că nu este nimic real. El îmi povestea că ea s-a asociat în firmă și firma, faptul că a intrat într-o insolvență, automat au pierdut toți. Din ce am înțeles, el de fapt nu venise cu nicio parte, ci doar cu proiectul și proiectul era plătit de altcineva, lucruri pe care le-am aflat ulterior, după ce ne-am despărțit. Nu știu exact ecuația care a fost. El îmi spunea anumite lucruri. Nu îmi arăta niciodată acte doveditoare, să îmi arate că el a investit banii ăștia, Gabriela a investit suma respectivă, nu, eu nu am văzut niciodată aceste detalii. ”, a povestit Maria Constantin.
Marcel Toader a profitat de vulnerabilitatea Mariei Constantin?!
Interpreta de muzică populară a vorbit și despre divorțul de primul soț și cât de greu i-a fost să treacă peste acesta.
„ Eu eram deja vulnerabilă. Eram ieșită dintr-un divorț de un an și ceva, aproape doi ani. Era clar că eu nu îmi revenisem, în primul rând, cu sufletul meu. Eu cu mine nu mă regăseam. Peste tot pe unde mergeam, eu de asta am și plecat din Târgu Jiu, peste tot se împroșca cu noroi. Mi-am dorit să plec, să uita absolut tot. După doi ani nu mai știam cum se numește strada pe care eu locuiam unde aveam apartamentul. Atât de mult am încercat să uit de tot ce ține de oraș, de oamenii care m-au trădat, oamenii care au încercat să se răzbune și să fie răi cu mine, încât mi-am dorit să uit tot .”, a mai povestit artista.