„Știa să-și ascundă necazurile, atunci când apăreau. De multe ori, viața lui n-a fost tocmai roz!” Cum s-a stins din viață fiul lui Ștefan Bănică. Dramele neștiute din viața marelui actor de comedie

„Știa să-și ascundă necazurile, atunci când apăreau. De multe ori, viața lui n-a fost tocmai roz!” Cum s-a stins din viață fiul lui Ștefan Bănică. Dramele neștiute din viața marelui actor de comedie

Ștefan Bănică a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie de la noi din țară. Cu toate acestea, puțini sunt cei care cunosc dramele din viața sa.

Ștefan Bănică este un nume de excepție la noi în țară, care s-a transmis din generație în generație. În acest caz, vorbim despre tatăl lui Ștefan Bănică Jr, care a fost unul dintre cei mai mari artiști de la noi din țară, descoperind pasiunea pentru actorie și talentul vocal încă din copilărie. Ulterior, acesta a trecut prin numeroase provocări până a ajuns să joace pe cele mai mari scene de la noi din țară, încântând publicul larg prin talentul său actoricesc și prin vocea sa inconfundabilă.

Cu toate acestea, nu mulți sunt cei care știu că tatăl lui Ștefan Bănică Jr. a trecut prin numeroase drame, care i-au marcat existența, dar peste care a reușit să treacă cu zâmbetul pe buze, până în data de 27 mai 1995, atunci când s-a stins din viață la vârsta de doar 61 de ani.

Ștefan Bănică Senior, o poveste impresionantă de viață

Citește și: Cine a fost Ștefan Bănică senior. ,,Tata era un tip care iubea viața și asta se simțea cel mai tare la el"

[Sursa foto: wowbiz]

Ștefan Bănică s-a născut în noiembrie 1933 într-o familie modestă, tatăl lui fiind lăutar. Ulterior, și-a croit un drum către lumea artiștilor, jucând în numeroase piese de teatru și devenind astfel unul dintre cei mai mari actori de comedie de la noi din țară.

În teatrul de revistă, Ștefan Bănică Senior a alcătuit un cuplu memorabil cu Stela Popescu, înainte ca actrița să joace alături de Alexandru Arșinel.

„Sunt un om care n-ar supăra pe nimeni niciodată şi care înţelege să dăruiască tuturor oamenilor un surâs, o glumă, o butadă.

În tinereţe am fost un vagabond, mai bine zis un hoinar. Am iubit oamenii, vinul, fetele frumoase şi la fel de nătângi ca mine şi voi rămâne în acest lanţ vrăjit toată viaţa.”, spunea în trecut Ștefan Bănică Sr.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Ștefan Bănică a fost căsătorit de două ori și a avut doi copii. Întâi, s-a căsătorit cu jurnalista Sandra Vlad-Liteanu. Pe data de 18 octombrie 1967, femeia l-a adus pe lume pe Ștefan Bănică Junior. Cei doi au avut o relație frumoasă, chiar dacă divorțul a venit destul de repede.

Ulterior, Ștefan Bănică Jr. a fost crescut de mama și de bunicii săi, în timp ce tatăl său s-a recăsătorit cu Irina, o creatoare de modă, devenind din nou părinte, cea de-a doua soție dând naștere tot unui băiat, pe Alexandru Silviu Bănică.

Din păcate, fratele vitreg al lui Ștefan Bănică Jr. s-a stins din viață în anul 2001, la 25 de ani, în urma unui teribil accident rutier provocat de prietenul său cel mai bun, care se afla la volan.

„Tata era un tip care iubea viața și asta se simțea cel mai tare la el. Era un bonviveur, dar știa să-și ascundă necazurile, atunci când apăreau. De multe ori, viața lui n-a fost tocmai roz.”, a declarat Ștefan Bănică jr la puțin timp după dispariția părintelui său.

Până la dispariția sa, Ștefan Bănică a suferit multe drame familiale. Cea de-a doua soție s-a stins, răpusă de o boală necruțătoare, iar marele actor și-a pierdut și fratele. Ambele evenimente au lăsat urme adânci în inima actorului.

Ștefan Bănică și Cristina Stamate, o iubire neîmpărtășită

Citește și: Detalii uluitoare despre ultima perioada din viata îndrăgitei actrițe! "Cristina Stamate nu mai vedea deloc si mergea cu ajutorul unui cadru! Luna trecuta a suferit un accident cerebral”

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

[Sursa foto: wowbiz]

Se știe despre Ștefan Bănică faptul că era un bărbat de-a dreptul fermecător, moștenire pe care i-a lăsat-o și fiului său, Ștefan Bănică Jr.

Astfel, regretatul actor a fost mereu curtat de colegele de scenă. Cu toate acestea, între el și actrița Cristina Stamate a existat o iubire neîmpărtășită. Cristina s-a măritat la vârsta de 20 de ani și a fost căsătorită, timp de 11 ani, cu actorul Dan Ivănescu, mai mare decât ea cu șapte ani.

«Unul dintre primele suspine de amor, cred că mă îndrăgostisem într-un fel de Ștefan Bănică Senior și cred că odată i-am trimis o carte poștală. Viața a făcut să ne întâlnim și să jucăm în aceleași spectacole și i-am mărturisit lui Ștefan. De atunci, de câte ori ne vedeam în spectacole, venea lângă mine și îmi șoptea la ureche:   „Vaporul e afară. Când terminăm, te iau și fugim în lume.”», mărturisea Cristina Stamate.

 



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

„Eu cu bagajul ăsta am intrat în relație! Depinde mult de modul în care ai fost educat în familie.” Ce diferență de vârstă este între Andra și Cătălin Măruță! Prezentatorul TV este mult mai mare

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină