„Știu că am dezamăgit și că poate nu-și mai au rost cuvintele!”. Care au fost primele declarații ale lui Culiță Sterp, după accidentul provocat

„Știu că am dezamăgit și că poate nu-și mai au rost cuvintele!”. Care au fost primele declarații ale lui Culiță Sterp, după accidentul provocat

Deși artistul Culiță Sterp nu a declarat nimic până acum despre toate cele întâmplate, se pare că a venit momentul.

Este cunoscut deja faptul că artistul Culiță Sterp a fost implicat într-un accident, în urmă cu aproape o săptămână, în Cluj-Napoca, dar și faptul că acesta a fost cel care l-a provocat. De atunci, nimic nu s-a mai știut despre acesta, însă în cursul serii de ieri, Culiță Sterp a postat pe pagina sa de Instagram, un mesaj important.

Deși artistul Culiță Sterp nu a declarat nimic până acum despre toate cele întâmplate, se pare că a venit momentul [Sursa foto: Instagram]

Citește și: „A trecut tot ce a fost mai rău.” Ileana Sterp, despre problemele cu care s-a confruntat în sarcină

 

Care au fost primele declarații ale artistului Culiță Sterp

Printre regulile încălcate de Culiță Sterp se numără și faptul că a circulat cu o viteză peste cea impusă de zona în care se afla, a lovit o mașină care circula regulamentar, a părăsit locul accidentului, conducea sub influența băuturilor alcoolice și asta nu este tot.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Astfel, Culiță Sterp a fost plasat sub control judiciar timp de 60 de zile, i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o lună și a primit o amendă. Cu toate acestea, în afară de această judecată, artistul se confruntă și cu judecata multor persoane, motiv pentru care, Culiță Sterp a transmis pe pagina sa de Instagram câteva gânduri.

Deși artistul Culiță Sterp nu a declarat nimic până acum despre toate cele întâmplate, se pare că a venit momentul [Sursa foto: Instagram]

Citește și: „Pur și simplu mi-au tăiat calea.” Ileana Sterp a fost implicată într-un accident rutier, în momentul în care era însărcinată

”N-am fugit nicăieri, aici sunt, doar că mi-a fost greu să ies în fața voastră și să vorbesc cu voi după toate cele întâmplate. (…)

Vreau să-mi cer scuze, în primul rând, lui Marius, băiatul implicat în accident, atât lui, cât și familiei lui, cu care am ținut legătura și cu care m-am și împăcat pe toate planurile, vreau să-mi cer scuze oamenilor pe care i-am dezamăgit, celor care îmi ascultă muzica, celor care mă apreciază și în special familiei mele, care a fost și este necondiționat lângă mine, indiferent de orice situație în care aș fi, dar și oamenilor care mă apreciază pentru felul meu de a fi.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Știu că am dezamăgit și că poate nu-și mai au rost cuvintele și nici scuzele, dar nu cred că este om în lumea asta fără greșeală, cred că absolut toți greșim. Poate, eu chiar am avut nevoie să fac asta, ca viața să mă învețe o lecție foarte importantă, din care să-mi iau absolut toate învățăturile și să le duc mai departe. (…) Asta a fost cea mai mare palmă pe care o puteam primi de la viață până acum, ca să rămân cu picioarele pe pământ.

Vreau să vă mulțumesc că-mi sunteți alături, dar și pentru criticile pe care mi le-ați dat, pentru că le meritam, au fost pe bună dreptate.”,  a spus Culiță Sterp, pe pagina sa de Instagram.

Deși artistul Culiță Sterp nu a declarat nimic până acum despre toate cele întâmplate, se pare că a venit momentul [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Cum a reacționat Viorica de la Clejani în cazul accidentului lui Culiță Sterp. Ce replica i-a dat logodnicei artistului



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

„Este de datoria lui să vină să vă explice.” Ileana Sterp, declarații în legătură cu accidentul grav produs de Culiță

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină