Gina Pistol și Smiley au format un cuplu aproximativ 7 ani, iar după tot acest timp petrecut împreună, cei doi îndrăgostiți au decis că este momentul să își unească destinele. În doar câteva zile vor ajunge în fața altarului și vor spune marele DA.
Gina Pistol și Smiley se confruntă în prezent cu o perioadă aglomerată, deoarece trebuie să organizeze un eveniment de proporții în doar câteva săptămâni. Un aspect crucial al oricărei nunti este meniul, iar cei doi au reușit să găsească soluții pentru a combina cu succes elementele tradiționale și sofisticate, contrar așteptărilor multora că vor alege un
Smiley și Gina Pistol păstrează tradiția în privința meniului de nuntă
În ultima vreme, Smiley a dezvăluit că sarmalele vor fi un element esențial în meniul evenimentului.
„Sunt cam împrăștiat. Sunt cu toate organizările acum. Eu nu fac numai asta. Mă ocup și de pregătirile de nuntă, mâine e finala emisiunii, între timp scot și piesă, am release-uri internaționale. 27 mai (data nunții – n.r.). Dar nu întârzii la nuntă. O să avem sarmale la nuntă, normal.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Cine se va ocupa de meniul nunții Ginei și al lui Smiley
În cazul botezului micuței Josephine, Cătălin Scărlătescu a fost responsabil de conceperea meniului, dar de această dată lucrurile s-au schimbat.
Fiindcă evenimentul este mult mai mare și așteptat cu mult interes, cei doi au decis ca toți cei trei bucătari să lucreze împreună la crearea unui meniu care să îmbine elemente tradiționale și sofisticate, potrivit CanCan.