Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023. Ce trebuie să împartă femeile pe 29 august 2023

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023

Ultima sărbătoare cu cruce roșie din luna august, este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Însă știați ce trebuie să împartă femeile astăzi?

Aflați în rândurile următoare, când are loc mai exact sunt la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în acest an. În plus, descoperiți și ce trebuie să împartă femeile astăzi, dar și care sunt tradițiile și obiceiurile pe care ar trebui să le respectăm.  

   

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023   

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai importante sărbători ale lunii august. Este a treia cea mai mare sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie, a lunii august, ziua în care se încheie totodată și anul bisericesc, de pe data de 1 septembrie, începând unul nou. 

Pe data de 29 august are loc prăznuirea acestei mari sărbători, mai exact într-o zi de marți. Aceasta este ziua în care se ține totodată și post negru, de către cine poate, sau măcar un post obișnuit, tocmai pentru a ne pregăti așa cum se cuvine de sfânta sărbătoare. Din nicio biserică, dar nici gospodărie, nu ar trebui să lipsească rugăciunile, în această zi cu multă însemnătate. Important de menționat este și faptul că, conform calendarului creștin ortodox, această sărbătoare este asemănată cu Vinerea Mare, fiind rememorat sacrificiul Sfântului Ioan, pentru credință.     

  

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023 [Sursa foto: freepik]

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

  

Ce trebuie să împartă femeile pe 29 august 2023 

Femeile sunt cele care trebuie să țină cont de nenumărate tradiții și obiceiuri în această sfântă zi, în care este prăznuită Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Astfel, printre aceste tradiții și obiceiuri, acestea nu trebuie să uite, sub nicio formă, faptul că trebuie să împartă, pentru persoanele care nu se mai află printre noi. 

Pe data de 29 august, acestea se vor duce la biserică, pentru a sfinți, în special, mere, pere, castraveți, dar și struguri. Astfel, toate acestea, dar și alte bucate preparate în casă, calde, trebuie să fie împărțite și dăruite, celor care se află în nevoie. De asemenea, pachetele pot conține și pâine caldă, făcută de către gospodine în casă, tocmai pentru a simți mireasma deosebită, care, conform obiceiurilor, se spune că va aduce în respectiva familie, bunăstarea, liniștea, dar și sporul, toate acestea dăinuind, până la finalul acestui an.  

 

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023 [Sursa foto: freepik]

Citește și: Rețetă tradițională de Sf. Andrei 2024: Cum se prepară turta care le ajută pe fete să își viseze ursitul în noaptea de 29 noiembrie- kanald.ro

Citește și: Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56- stirilekanald.ro

Citește și: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023. Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi

 

Tradiții și obiceiuri care trebuie sa fie respectate în această zi   

  • se pare că astăzi, conform obiceiurilor, este interzis să folosim cuțitul, pentru a tăia pâine, sau fructe și legume care sunt de o formă rotundă, pe toată durata acestei zile. 
  • Ținând cont de faptul că astăzi este o sărbătoare foarte mare, însemnată în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie, astăzi nu avem voie să spălăm, să coasem, să măturăm, să facem diverse treburi în gospodărie sau alte astfel de munci, pentru a nu atrage asupra noastră pagubă și boli.  
  • În niciun caz, astăzi, pe întreaga durată a acestei zile, nu trebuie să se facă nunți, dar nici botezuri. 
  • Conform tradiției, se pare că astăzi nu se urează ”La mulți ani!”, nici unei persoane care are numele de Ioan, sau alte derivate ale acestui nume. 
  • De asemenea, tot astăzi, conform tradiției, se pare că nu avem voie nici să consumăm varză, dat fiind faptul că acest aspect ține de faptul că Sfântului Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori și a înviat, dar nici vin roșu, considerându-se a fi sângele Sfântului Ioan, dar și al Mântuitorului Iisus care suferă în această zi.  
  • Se recomandă să se țină post negru, sau măcar obișnuit, pentru a prețui exact așa cum se cuvine marea sărbătoare. Cu toate acestea, în cazul în care nu reușim să facem acest lucru, putem totuși să mâncăm, însă doar turtă de mălai sau grâu, iar cu o seară înainte să bem doar apă, astfel sănătatea va fi lungă de durată, iar păcatele se vor ierta, indiferent de care au fost acestea.  

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023 [Sursa foto: freepik]

Citește și: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023. Ce le este interzis femeilor să facă pe 29 august



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023. Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi

Fiica Elenei Lasconi, REACȚIE TRANȘANTĂ! ”Eu și mama...”

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

Capitolul negru din viața lui Alec Baldwin! Ce decizie neașteptată a luat în legătură cu filmul Rust: "Cel mai greu lucru cu care a trebuit să mă confrunt"

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Kiprianos regretă cum s-a comportat cu Virginia: „Ar putea fi sufletul meu pereche”. Ce dezvăluiri a făcut tânărul după ce a fost eliminat din „Casa iubirii”

VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum