Născută prematur, Ioana a avut de înfruntat numeroase probleme de sănătate încă din copilărie.
Cu toate acestea, cea mai mare lovitură a destinului a fost pierderea mamei sale, Anda Călugăreanu, o figură emblematică a scenei artistice românești. Această pierdere devastatoare a fost urmată de decesul actorului Dan Călugăreanu, tatăl Ioanei, ceea ce a adus și mai multă tristețe în viața tinerei artiste.
Cine i-a spus Ioanei Tufaru că tatăl ei a decedat
Într-o perioadă de neînțelegeri cu tatăl său, Ioana a fost nevoită să se confrunte cu vestea tragică a iminenței decesului acestuia din partea altor persoane, deoarece nu mai vorbea cu el la acel moment.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„Tatăl meu nu mi-a spus niciodată te iubesc. Eu nu l-am auzit, poate mi-a spus când dormeam, dar eu nu l-am auzit niciodată. El nu a lăsat garda jos nici măcar în momentul în care eu m-am dus la el la spital.
Ioana Tufaru a povestit despre momentul în care a fost internată la un spital de psihiatrie
Ioana Tufaru a dezvăluit că, într-un moment dificil din viața ei, s-a întors acasă la tatăl ei, care a reușit să obțină acte false pentru a o interna într-un cămin pentru persoane cu handicap fizic și locomotor la Urlați, lângă Ploiești.
Acolo, a petrecut aproximativ un an, dar a fugit din cauza dificultăților de adaptare și a mediului în care se afla, în special din cauza persoanelor cu probleme psihice. Ea a povestit că a venit în București fără să aibă un loc unde să se ducă și ce să facă, dar a beneficiat de ospitalitatea Teatrului Constantin Tănase și a stat câteva zile într-o cămăruță, iar apoi a fost ajutată de o prietenă care locuia cu chirie.
„De la cămin m-am întors acasă la tatăl meu, deoarece nu avea încotro, trebuia să mă ia. În acea perioadă a făcut tot posibilul și mi-a scos niște acte false cum că aș fi puțin cu probleme psihice și a reușit să mă ducă la un cămin pentru persoane cu handicap fizic și locomotor la Urlați, lângă Ploiești, unde nu am stat mai mult de un an de zile și am plecat, am fugit eu. Nu era foarte greu, dar nu puteam să trăiesc în mediul acela. Când spun mediu nu mă refer la curățenie sau ce era în jurul meu, mă refer la persoanele de acolo. O fi fost el cămin pentru persoane cu handicap psihic și locomotor, dar mai mult era pentru cele cu probleme psihice decât locomotor și atunci e greu, și directorul de acolo a spus, este foarte greu să te adaptezi. Un om sănătos psihic poate trăi foarte greu printre niște oameni cu probleme psihice și atunci nu am mai rezistat, am plecat și am venit în București. Am venit în București conștientă că nu am unde să mă duc și nu am ce să fac, dar am zis că o să găsesc eu ce să fac. Am beneficiat atunci de ospitalitatea Teatrului Constantin Tănase, unde am dormit câteva zile într-o cămăruță, până când m-a luat o prietenă, care locuia și ea la rândul ei cu chirie. Am stat acolo până în 2000 cu prietena mea”, a mărturisit Ioana Tufaru.
Citește și: “Mă descurc greu financiar, dar nu mă plâng.” Câți bani câștigă lunar Ioana Tufaru