Tichete de creșă 2023! Mămicile vor încasa 600 de lei lunar, chiar înainte de Paște! Luna aprilie aduce vești bune!

Tichete de creșă 2023! Mămicile vor încasa 600 de lei lunar, chiar înainte de Paște! Luna aprilie aduce vești bune!

Mămicile se vor putea bucura de creșterea valorii tichetului de creșă, care se va majora de la 570 de lei, la 600 de lei luna viitoare. Iată când vor intra în vigoare!

Conform unui ordin publicat pe data de 29 martie, în Monitorul Oficial, voucherelor de creșă se vor mări cu 30 de lei, ajungând astfel la suma de 600 de lei. De asemenea, este vorba despre ordinul în legătură cu stabilirea valorii sumei lunare indexate care se oferă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul I al anului 2023.

Ordinul comun 1.121/655/2023, care a apărut în Monitorul Oficial în data de 29 martie 2023, arată că ”pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 600 de lei”.

Citește și: Veste incredibilă pentru femeile din România! Cine poate beneficia de 2.000 de lei

Tichete de creșă 2023 [Sursa foto: freepik]

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Mămicile vor primi suma de 600 de lei lunar, chiar înainte de Sărbătorile Pascale

De asemenea, părinții trebuie să știe faptul că suma de 600 de lei va fi aplicată și pentru primele două luni ale semestrului doi al acestui an, potrivit  evz.ro, fiind vorba despre luna august și septembrie. Valoarea unui tichet de creșă era de 570 de lei până acum, conform Ordinului nr. 2.062/2022. Cu toate astea, sprijinul în valoare de 600 de lei va fi oferit începând cu luna aprilie 2023, potrivit documentului menționat anterior.

Art. 1. „Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 600 de lei.”

Mai mult decât atât, legislația precizează cine sunt românii care pot primi tichetele de creșă. Astfel, pentru a beneficia de ele, este necesar ca unul dintre părinți sau tutorele căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, pe baza livretului de familie să facă o cerere în acest sens. Totodată, în respectiva legislație mai scrie faptul că persoanele care nu pot intra în posesia unor astfel de tichete sunt asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul.

Citește și: Vestea zilei pentru româncele cu pensii până la 3000 lei! Ce trebuie să știe femeile din România

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Tichete de creșă 2023 [Sursa foto: freepik]

Cu toate astea, este o listă cu acte necesare pentru românii care vor să primească tichetele de creșă, iar pe aceasta se află:

  •  cererea pentru acordarea tichetului de creșă;
  •  actul doveditor eliberat de creșă sau de entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;
  •  documente care să dovedească calitatea de tutore;
  •  declarație pe propria răspundere că celălalt părinte (sau tutore) nu beneficiază de tichete de creșă, de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani (sau 3 ani dacă este vorba de copil cu handicap);
  •  alte documente solicitate de angajator.

Tichetele de creșă sunt împărțite lună de lună lunar atât pentru copii naturali, cât și pentru cei adoptați, iar acestea vor fi acordate oferite și persoanelor cărora li s-a instituit tutela celor mici.



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Cât costă vechimea în muncă pentru femeile care vor să iasă la pensie

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat