Actrița este sfâșiată de durere după ce pisicuța ei s-a stins din viață.
Cristina Ciobănașu nu se află în cea mai bună stare, asta după ce a pierdut una dintre cele mai dragi ființe din viața ei. Cu durere în suflet și printre lacrimi, vedeta și-a făcut curaj să apară în fața fanilor de pe rețelele de socializare pentru a le povesti cum s-a întâmplat totul.
Pisica sa, prințesa, s-a stins din viață din cauza unor probleme grave de sănătate, lăsând în sufletul actriței un gol imens.
Citeste si: „Suflețelul ei a plecat dintre noi”. Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu, copleșiți de durere
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Cristina Ciobănașu, primele mărturisiri după pierderea felinei
Fiind o mare iubitoare de animale, Cristina Ciobănașu a făcut tot posibilul pentru a-i asigura tratamentul de care avea nevoie și a fost alături de ea încă din prima zi în care a ajuns la București. Printre lacrimi, vedeta le-a povestit urmăritorilor de pe Instagram cum s-a întâmplat totul:
„Mi-a fost foarte greu să mă adun să vorbesc un pic despre ce s-a întâmplat azi-noapte. Nici acum nu sunt extraordinar, dar am vrut să vă mulțumesc pentru toate gândurile și mesajele pe care mi le-ați transmis. Ideea e că știam că Prințesa este grav bolnavă de vreo jumătate de an. I-am făcut un control cardiologic în urma căruia am aflat că avea o formațiune în cutia toracică, formațiune care îi apăsa pe inimioară și care îi afecta capacitatea pulmonară.
Nu am putut să merg mai departe cu investigațiile, pentru că, și dacă făceam asta, și am fi găsit împreună cu doctorii un tratament care să i se potrivească, ar fi fost
extrem de chinuitor pentru ea și șansele ca tratamentul să dea rezultate ar fi fost foarte mici. Deși știam că urmează toate lucrurile astea și știam că o să se întâmple, când o vedeam că e din ce în ce mai slăbită încercam să mă îmbărbătez să nu o las să vadă și să simtă toată suferința și durerea mea și am încercat să o mângâi și să îi dau toată dragostea de care a avut nevoie.
Cristina Ciobănașu: „Prințesa m-a vegheat din prima secundă”
Pisica Cristinei Ciobănașu a fost, prima dată, la Ruxandra Ion, asta după ce Adela Popescu i-o făcuse cadou femeii. Din cauza faptului că tinerei actrițe îi era frică să doarmă de una singură, Ruxandra Ion i-a oferit pisica pentru a-i ține companie.
„Mă gândeam acum că nu știu dacă v-am zis vreodată, dar prințesa a fost cadoul pe care i l-a făcut Adela Popescu Ruxandrei Ion și care, mai apoi, în momentul în care am venit în București, în sânul familiei Ion, mi-a dat-o mie pe Prințesa să aibă grijă de mine, pentru că îmi era urât să dorm singură noaptea și prințesa m-a vegheat din prima secundă în care am venit în București.”, a spus, cu lacrimi în ochi, Cristina Ciobănașu pe Instagram.